Câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat din economia națională în ianuarie-septembrie 2021 a constituit 8897,9 lei și s-a majorat, în termeni nominali, cu 13,3% față de ianuarie-septembrie 2020, potrivit unui raport al Ministerului Economiei.
În termeni reali, salariul a crescut cu 10,1%. Exprimat în valută străină acesta a constituit circa 420 Euro sau 502 dolari SUA.
În sfera bugetară, câștigul salarial mediu lunar a fost de 7633,6 lei, fiind în creștere cu 7,6%. În sectorul real – 9352,9 lei și s-a majorat cu 15%.
Totodată, mărimea medie a pensiei lunare la 1 octombrie 2021 a constituit 2284,37 lei și s-a majorat cu 11,4% față de aceeași dată a anului 2020 (în termeni nominali).
În anul 2021, veniturile disponibile ale populației au constituit, în medie, pe lună, pentru o persoană 3096,6 lei și s-au majorat cu 7,5% (in termeni nominali), iar cheltuielile medii lunare de consum au rămas practic la nivelul anului precedent și au însumat în medie pe o persoană 2.791,2 lei.
Te-ar putea interesa și: Evoluția economiei naționale în 2021: Sectoarele care au sporit PIB-ul și cele care au frânat dezvoltarea economică
Mărimea minimului de existență, în semestrul I 2021, a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2125 de lei, în creștere față de semestrul I al anului 2020 cu 2% (în termeni nominali).
În context, precizăm că rata inflației anuale în noiembrie 2021 a constituit 12,4%.
Vezi și aceste știri

Salariile moldovenilor în 2021: Mai mari cu 1.300 de lei decât în 2020, dar cu o valoarea mai mică din cauza inflației mari

Salarii de până la 50 de mii de lei. TOP cele mai bine plătite locuri de muncă vacante în Republica Moldova

Precizările Curții Constituționale cu privire la majorarea salariilor judecătorilor constituționali
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
