Kazahstan: Fostul șef al securității kazahe, reținut sub acuzația de înaltă trădare. 10 ianuarie - zi de doliu național

Kazahstan: Fostul șef al securității kazahe, reținut sub acuzația de înaltă trădare. 10 ianuarie - zi de doliu național
sursa foto: Profimedia images

Kazahstanul anunță că l-a reținut pe fostul șef al securității naționale, un apropiat al lui Nazarbaev, pentru acuzații de „trădare”. Între timp, Departamentul de Stat a aprobat, vineri, ca angajaţii neesenţiali ai consulatului american din Almatî şi membrii familiilor acestora să părăsească Kazahstanul, pe fondul stării de urgenţă în vigoare în această ţară, unde revoltele s-au soldat cu zeci de morţi, scrie digi24.ro.  Iar Președintele Tokaev a declarat data de 10 ianuarie ca fiind zi de doliu național, potrivit ria.ru.

Autoritățile din Kazahstan l-au reținut pe Karim Massimov, fostul șef al comitetului pentru securitate națională al țării, pentru suspiciuni de trădare. Massimov, care a fost concediat în timpul săptămânii, urmare a protestelor care au zguduit întreg Kazahstanul, a fost reținut împreună cu alți oficiali din statul kazah, au anunțat reprezentanții comitetului pentru securitate națională. Ceilalți oficiali nu au fost numiți și nu au fost date nici alte detalii cu privire la situație, precizează digi24.ro cu referire la Reuters.

Urmare a tulburărilor sociale și politice care au loc în această țară, Germania anunță că oprește exporturile de armament către Kazahstan.

Între timp, președintele rus Vladimir Putin a avut sâmbătă o nouă rundă de convorbiri telefonice cu președintele kazah Tokayev, informează site-ul oficial al administrației de la Kremlin.  Președintele Kazahstanului a informat în detaliu despre situația actuală din țară, menționând că aceasta se dezvoltă spre stabilizare și și-a exprimat recunoștința pentru asistența oferită de partenerii din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă și în special de Federația Rusă. 

Totodată, președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a declarat data de 10 ianuarie - zi de doliu național, în legătură cu numeroasele victime în timpul evenimentelor recente din Kazahstan. Anunțul a fost făcut de către secretarul de presă al șefului statului cazah, mai notează ria.ru. 

Amintim că vineri, președintele Tokaev a anunțat că armata poate trage fără avertisment în demonstranți. Iar Rusia a trimis militari în Kazahstan pentru „stabilizarea și normalizarea” situației din țară.

Protestele au început duminică, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GPL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almatî. 

Șeful poliției din Almatî a declarat că în urma protestelor aproximativ 500 de persoane au fost rănite, dintre care 130 sunt femei.

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a acceptat miercuri demisia guvernului condus de premierul Askar Mamin. Vicepremierul Alihan Smailov îşi va asuma rolul de premier interimar până la formarea unui nou cabinet.

Guvernul a încercat într-o primă etapă, fără succes, să-i calmeze pe protestatari, promiţând o reducere a preţului la GPL, fixându-l la 50 de tenge (0,1 euro) pe litru în regiune, comparativ cu 120 de tenge la începutul anului.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Intervenția militară condusă de Rusia în Kazahstan, susținută de China

Intervenția militară condusă de Rusia în Kazahstan, susținută de China

Kazahstan: Președintele Tokaev a anunțat că armata poate trage fără avertisment

Kazahstan: Președintele Tokaev a anunțat că armata poate trage fără avertisment

Piața criptomonedelor a scăzut pe fondul evenimentelor din Kazahstan

Piața criptomonedelor a scăzut pe fondul evenimentelor din Kazahstan

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.