Cei mai organizați dintre noi vor scoate un carnet special sau vor deschide un folder, aliniat frumos pe desktop, dedicat scopurilor și rezoluțiilor de început de an, și se vor așeza să le scrie cu acuratețe pe cele pentru 2022. Alții, mai sentimentali, se vor lăsa luați de valul „magiei noului” - își vor descoase visele din noaptea dintre ani, vor descifra semnele și vor vizualiza viitorul. Cealaltă categorie de „planificatori”, mai sceptici și oarecum blazați, vor lua, din prag, noul an la rost - acesta nu va fi cu nimic mai bun, mai nou, mai deosebit. An ca anii.

Și, totuși, cum va fi acest an? Cum arată oare el în imaginația fiecărui moldovean în parte, fie el plecat sau rămas acasă? Este oare vreo linie roșie ce ne unește în șirul de rezoluții sau planuri pentru anul care abia a început? Există oare un loc în care vrem să ajungem cu toții, un Pământ al Făgăduinței, o Atlantidă a zilelor noastre, care să ne împlinească perpetua noastră tânjire după o viață mai bună?

În imaginația mea, acel loc ne face, în primul rând, pe noi mai buni. E un loc în care învățăm să nu judecăm (mă rog, atât cât sunt în stare oamenii) și să ne concentrăm mai mult pe viața și nevoile proprii, lăsându-ne aproapele să-și trăiască viața așa cum îi place, cum îl duce capul și cum simte. Un loc în care deprindem să oferim ajutor din suflet, atunci când acesta este necesar și nu atunci când noi socotim că omul trebuie ajutat.

Ajunși în acea țară extraordinară, aflăm ce este respectul față de toți oamenii, indiferent de ce fel de relații ne leagă. Învățăm, de exemplu, că aroganța, cuvintele nepoliticoase și tonalitatea înaltă - în transportul public, la policlinică sau în blocul în care locuim - nu este calea spre o viață plăcută și împlinită, că amabilitatea se naște din amabilitate, așa cum violența dă naștere violenței.

Pământul Făgăduinței moldovenesc pe care mi-l imaginez eu, este un spațiu al non-violenței, al Regulamentului circulației rutiere respectat, al deșeurilor gestionate cu cap, al incluziunii și toleranței față de orice formă de viață și expresie (da-da, chiar și față de cele pe care nu le înțelegem), al liniștii sufletești pe care ți-o procură lucrul bine făcut, al cozilor respectate, al unui sistem de plăți online modernizat, al deservirii calitative și prietenoase - în localuri, în instituții publice și la toți prestatorii de servicii, al angajatorilor inteligenți, care înțeleg valoarea angajaților, al impozitelor plătite conștient, pentru că știi, vezi, simți pe propria piele cum acestea îți fac viața mai frumoasă, al drumurilor bune, al coridoarelor verzi, al pistelor pentru transportul alternativ, al trotuarelor renovate dincolo de centrul Capitalei, al iluminatului stradal, al școlilor adaptate vremurilor în care trăim și al serviciilor medicale umane…

Aș putea continua lista pe multe pagini, dar sunt sigură că oricine din cei care citesc acest text o poate face. Fiecare din cele câteva milioane de moldoveni, plecați sau rămași, țin minte pe de rost această listă - este ceea ce i-a făcut să plece sau ceea ce nu le dă pace, dacă au rămas.

Cum vrem să fie acest an? Cât timp vrem să dedicăm pentru a ajunge la acel Pământ al Făgăduinței și cât suntem dispuși să investim pentru această călătorie?