Pe 9 ianuarie 2022 a avut loc meciul de deschidere în Cupa Africii pe Națiuni. Echipa gazdă, Camerun, a reușit să învingă la limită în meciul cu Burkina Faso. Vincent Aboubakar a marcat două goluri și a fost decisiv în victoria leilor cu 2-1. Pentru Burkina Faso a marcat Gustavo Sangare.
În al doilea meci al zilei, Capul Verde a reușit să câștige cu 1-0 în lupta cu Etiopia. Etiopia a jucat aproape 80 de minute în inferioritate numerică, iar Julio Tavares le-a adus victoria celor din Capul Verde, în minutul 45.
Cupa Africii este la a 33-a ediție, Egipt are cele mai multe titluri, șapte la număr. Faraonii, în frunte cu vedeta Mohamed Salah, vor încerca să cucerească trofeul pentru a opta oară. De la turneu nu lipsesc nici vedetele Sadio Mane (Liverpool) și Koulibaly (Napoli). Cei doi alături de echipa Senegalului vor încerca să le aducă fanilor mult așteptatul trofeu. Senegalezii au fost foarte aproape în ediția trecută, când au pierdut finala împotriva Algeriei. Naționala lui Mahrez va încerca astfel să-și apere trofeul anul acesta, însă misiunea nu le va fi deloc ușoară, având în vedere loturile adversarilor.
În a doua zi a competiției vom avea patru meciuri: Senegal - Zimbabwe este meciul care deschide ziua, apoi urmează concomitent două meciuri, Maroc - Ghana și Guineea Malawi. În ultimul meci al serii Gabon va juca în compania Insulilor Comore.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
