OPINIE | Gazul nostru, cel de toate zilele: Ce îi oferă Rusiei oportunitatea de a fi păpușarul Europei pe timp de iarnă

Cătălina Bîrsanu
Cătălina Bîrsanu

Juristă

Sferele sale de interes sunt justiția, societatea civilă, învățământul și dezvoltarea regională. Cătălina analizează politicile naționale și internaționale ce determină progresul în domeniile respective.

OPINIE | Gazul nostru, cel de toate zilele: Ce îi oferă Rusiei oportunitatea de a fi păpușarul Europei pe timp de iarnă
foto simbol

Problema cea mai mare a cetățenilor Republicii Moldova din ultimele câteva luni a fost (și continuă a fi) majorarea prețului la gaz și energie electrică. Evident că în toată povestea cu șantajul asupra prețului majorat sau în general absența gazului ne provoacă să căutăm vinovați. E mult mai ușor să treci peste o dezamăgire când ai către cine să arăți cu degetul. La fel și în cazul de față, noi căutăm pe cine să acuzăm și să spunem că nu și-a făcut treaba, sau nu și-a făcut-o până la urmă, sau în general nu este competent de nimic, căci dacă își îndeplinea corespunzător datoria, cu siguranță nu ar fi fost nicio creștere de preț, niciun șantaj și posibil încă mult timp înainte nu am fi stat cu frica în sân pentru o eventuală majorare a prețurilor. Unii afirmă că dacă la conducere rămânea vechea guvernare, încă mult timp înainte mai stăteau moldovenii cu ferestrele deschise iarna de la atâta căldură termică gratuită. Dar să le luăm treptat.

De ce anume Republica Moldova?

Deși mulți sunt supărați pe actuala guvernare și consideră că anume aceasta a impus majorarea prețurilor, corelația este mai mult o coincidență neplăcută decât un plan malefic premeditat. Guvernarea precedentă fie a ascuns inevitabilul, fie păstra vechiul preț în mod artificial. Evident, când cifrele păstrate artificial au explodat, realitatea a impus mai multe cheltuieli decât se presupuneau anterior.

De fapt, prețul la gaz și la electricitate s-au majorat nu doar în Republica Moldova. Statele membre ale Uniunii Europene (UE), precum și multe alte state ale lumii, trec prin aceeași provocare. De exemplu, prețul energiei electrice a crescut în 16 state membre ale UE în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu prima jumătate a anului 2020. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în Slovenia (+15%), urmată de Polonia (+8%) și România (+7%). Mai mult, prețul la gaz a crescut în Danemarca (+19%), Germania (+8%) și Luxemburg (+6%). Majorarea costului de consum a fost principalul motor al creșterii prețului în Danemarca, în timp ce majorarea impozitelor fiscale a declanșat această creștere în Germania și Luxemburg.

Astfel, necazul plății aproape duble nu este aplicat doar cetățenilor Republicii Moldova, ci și țărilor dimprejur. Mulți se vor gândi că deși celelalte țări tot au mult de plătit, cetățenii de acolo nu primesc salariile pe care le primesc moldovenii. Într-adevăr, așa este, dar asta deja îi interesează mai puțin pe furnizorii de electricitate și gaz care au ridicat prețurile pentru toți întru a-și acoperi lacunele acumulate în perioada crizei pandemice. 

De unde pornește majorarea prețului la gaz și electricitatea?

Scăderea istorică a consumului global de energie electrică și gaz în primele luni ale 2020 a fost bine fondată de criza virusului COVID-19, care a dus la cea mai mare scădere a prețului combustibililor din ultimele decenii. Dar de atunci, consumul s-a redresat destul de brusc și puternic, în principal ca urmare a unei redresări economice globale excepțional de rapide, anul 2021 fiind pe drumul de a marca cea mai rapidă creștere în urma unei recesiuni din ultimii 80 de ani. Printre circumstanțele agravante se mai enumeră înregistrarea unei ierni reci și de durată în emisfera nordică, precum și propunerea unei oferte mai slabe decât se aștepta pentru gaz și energie din partea furnizorilor.

O altă problemă care deja de mai mult timp bate la ușă și ne avertizează despre provocările ce ne așteaptă este de fapt schimbarea climaterică. Astfel, o iarnă și o primăvară rece, urmate de o vară cu temperaturi mult prea înalte, au însemnat cerere mai mare decât de obicei pentru încălzire și aer condiționat. Lipsa vântului în nordul Europei în timpul verii a dus la o cerere mai mare de cărbune și gaz pentru a acoperi deficitul de generare a energiei electrice eoliene.

Prețul la gaz și la electricitate se lasă influențat de o serie de circumstanțe care diferă în funcție de cerere și ofertă, inclusiv de situația geopolitică și de costurile întreținerii rețelei electrice, dar și costurile pentru protecția mediului, condițiile meteorologice severe sau nivelurile accizelor și impozitării. Anul acesta a fost un „jackpot” al înregistrării tuturor circumstanțelor defavorabile, care au creat mediul perfect pentru majorarea prețului atât la gaz, cât și la electricitate.

Pe cine dăm vina

Oricât de mult ne-ar plăcea să aruncăm cu pietre în cineva și să găsim vinovați, adevărul e că toate cauzele sus enumerate au influențat în primul rând această creștere care atacă bugetul cetățenilor. Însă, să nu uităm aici și de actorii care au jucat un rol important în a asigura o tergiversare a suplinirii cu gaz și o tensiune între statele implicate în proces.

Decizia Rusiei de a nu mări volumele de gaz furnizate, și astfel să asigure acoperirea cererii crescânde, a contribuit la majorarea prețurilor, deși impactul este greu de cuantificat. Prețul la gaz pe tot continentul european a crescut rapid începând cu luna iunie, când a devenit clar că Rusia nu va mări cantitatea de gaz furnizat așa cum era de așteptat. Din păcate, prețurile de atunci s-au dublat deja, ceea ce a marcat doar continuarea unei tendințe preexistente.

Adevărul este că Rusia nu a decis acum brusc să majoreze prețul la gaz. Nu vă gândiți că odată ce a venit noua guvernare la putere, rușii au hotărât să își ia revanșa pentru că am înlăturat vechea conducere. Chiar și cu precedenții guvernanți, prețurile aveau să se augmenteze în mod inevitabil, iar motivul izvorăște încă din tensiunile politice din trecut, care nu au fost rezolvate la timp.

De ce Federația Rusă a decis abia acum să se răzbune?

De ce Rusia creează anume acum probleme privind suplinirea cu gaz și majorarea prețului acestuia? Simplu. După destrămarea Uniunii Sovietice, majoritatea exporturilor de gaze rusești către Europa au trecut prin infrastructura de conducte existentă în Ucraina. Sunt conducte care traversează Belarus și Polonia, însă acestea nu au aceeași amploare. Tensiunile de lungă durată ale Rusiei cu Ucraina au escaladat în 2014, când guvernarea rusească a decis anexarea peninsulei Crimeea, fiindu-i frică să piardă accesul la Marea Neagră, odată ce relațiile dintre Ucraina și Uniunea Europeană deveneau tot mai bune în urma semnării Acordului de Asociere.

Rusia a continuat să construiască conducte care ocolesc Ucraina – o mișcare pe care conducerea de la Kiev și mulți dintre aliații săi o consideră că drept una ce are ca scop să slăbească țara, lipsind-o de veniturile din tranzitul gazelor. De asemenea, construirea acestor conducte alternative celor din Ucraina a contribuit la creșterea dependenței Europei față de Rusia, respectiv slăbind-o în puterea de a impune prea multe sancțiuni împotriva guvernării rusești atunci când această ordona creșterea numărului de armament și soldați la hotarele cu Ucraina.

Conductele ce îi oferă Rusiei oportunitatea de a fi păpușarul Europei pe timp de iarnă

O altă alternativă pe care o are Rusia pentru a asigura furnizarea gazului prin alte conducte decât cele din Ucraina este prin intermediul Mării Baltice. În 2011, Gazprom a lansat conducta Nord Stream 1 – cea mai lungă conductă submarină din lume. Astăzi, aceasta reprezintă aproximativ 40% din toate gazele naturale exportate din Rusia către UE, având o capacitate de 27,5 miliarde de metri cubi.

O conductă asemănătoare și paralelă, mai precis Nord Stream 2, a fost construită de un consorțiu condus de Gazprom în colaborare cu Germania, având drept scop dublarea cantităților de gaz transportate, volumele ajungând până la 55 de miliarde de metri cubi. Construcția fusese o provocare, SUA impunându-le sancțiuni companiilor implicate în proiect, până când un acord cu Germania a permis finalizarea conductei în 2021.

Totuși, Nord Stream 2 încă așteaptă să primească autorizație de conformitate din partea  autorităților de reglementare din Germania, care îi va permite să funcționeze. Unii analiști politici afirmă că Rusia reține intenționat gazul spre Europa și jonglează cu prețul acestuia pentru a face presiuni spre o aprobare mai rapidă din partea Germaniei. Acest lucru a fost însă negat de guvernanții ruși.  

Ce spun alți actori implicați despre tensiunile politice cu miros de gaz?

Agenția Internațională pentru Energie a declarat că din propria analiză efectuată rezultă că Rusia are capacitatea de a trimite cu 15% mai mult gaz pentru a ajuta la atenuarea crizei. Conform cercetărilor efectuate de agenție, Rusia ar putea face mai mult pentru a crește disponibilitatea gazului în Europa și pentru a se asigura că stocarea cu gaz este la un nivel adecvat pentru sezonul de iarnă. 

Totuși, Rusia declară că nu poate conveni la o ofertă mai bună atât timp cât Germania nu aprobă autorizația pentru gazoductul Nord Stream 2. Noua conducere a Germaniei a afirmat însă că nu are de gând să emită vreo autorizație atât timp cât controversatul gazoduct îi oferă Gazpromului o linie directă de utilizare a gazului drept o armă geopolitică. În condițiile în care tensiunea de la hotarele Ucrainei cu Rusia crește, se mai adaugă și faptul că momentan Ucraina se află în negocieri intense de a adera la NATO, ceea ce este o palmă peste obraz dată rușilor, respectiv un motiv în plus să dirijeze cu livrările de gaz așa cum în convine mai mult.

Reprezentanții UE sunt în mare parte contra autorizării gazoductului Nord Stream 2, iar SUA le-a impus nenumărate sancțiuni companiilor care lucrau la acest gazoduct pentru a opri construirea acestuia. Din păcate, cu sancțiuni sau fără, gazoductul va trebui terminat pentru a aproviziona state ale Uniunii Europene cu cantitatea necesară de gaz.

Ce face Republica Moldova în aceste circumstanțe?

Deși ne-am dori ca Republica Moldova să aibă mai multă putere de decizie, adevărul este că momentan atât conducerea, cât și cetățenii țării nu pot decât să se conformeze situației geopolitice existente, care de fapt și creează această augmentare de prețuri atât de nedorită.

După cum se cunoaște, Moldova se afla în negocierea prețului la gaz încă din octombrie, la negocieri fiind prezenți reprezentanții guvernării, MoldovaGaz și Gazprom, care deține pachetul majoritar de acțiuni ale MoldovaGaz, Republica Moldova deținând în propria sa firmă de stat puțin peste 35% din acțiuni.

Spre deosebire de alte țări, Guvernul Republicii Moldova oferă compensații drept urmare a majorării prețului gazului. Spre exemplu, proiectul de compensare a diferenței de tarife pentru consumul de gaze naturale și energie termică nu este o practică larg răspândită în UE. Propunerea de compensare pentru toți primii 50 de metri cubi consumați cu 67% din diferența dintre prețul din luna de facturare și cel din luna octombrie 2021, iar pentru următorii 100 de metri cubi consumați  cu 50% din diferența respectivă, este de fapt o propunere destul de generoasă, îndeosebi luând în considerare că în UE această compensare practic nu există.

Cum rămâne cu datoria fraților de peste Nistru? 

Momentan, regiunea transnistreană cumulează o datorie record de 7.000.000.000 (șapte miliarde) de dolari pentru gazele consumate de la Gazprom. De ce însă conducerea transnistreană nu vrea să achite datoria? E un joc politic în spatele acestei tergiversări. Conducerea regiunii transnistrene promite să achite datoria odată ce va intra într-un contract direct cu Gazpromul, adică dacă Republica Moldova îi va recunoaște independența drept stat aparte.

Este important de luat în considerare că Republica Moldova a achitat deja de trei ori datoria regiunii transnistrene la gaz, însă aceștia continuă să o acumuleze. Astfel, Guvernul Republicii Moldova se afla într-un sandviș cu ingrediente care putrezesc de mult timp deja: pe de o parte ai o datorie de șapte miliarde la care s-a creat un precedent de achitare deja de trei ori, iar pe de altă parte ai o presiune din partea societății să lași regiunea transnistreană să-și achite datoria, pe care conducerea regiunii promite să o facă abia după recunoașterea așa-zisei sale independențe.

Să nu uităm că pe lângă dezavantajele cu care se va ciocni Republica Moldova odată cu o eventuală recunoaștere a acestei așa-zise independențe, aceasta va mai crea circumstanțele perfecte în care Ucraina va fi înconjurată de armatele rusești atât la est, cât și la vest.

Deci, ce putem face noi?

Astfel, concluzia la care ajungem este că de fapt prețul pentru gazul nostru cel de toate zilele va continua să crească. Deși am dori să oprim această nedreptate, nu este în puterea noastră și din păcate nici a guvernanților. Această decizie importantă este mai mult manipulată de marile puteri, care dirijează furnizarea gazelor și stabilirea prețului acestuia, după cum le dictează jocurile politice.

Până atunci, nu avem decât să punem bani deoparte la ciorap și să sperăm că Uniunea Europeană nu se va opri din finanțările sale generoase.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OPINIE | Politica externă a Moldovei în 2022: Orientarea spre Franța și „deal”-ul deceniului Sandu - Putin

OPINIE | Politica externă a Moldovei în 2022: Orientarea spre Franța și „deal”-ul deceniului Sandu - Putin

Gaz pe preț. Moldovagaz anunță că, în luna ianuarie, tariful de procurare a gazelor crește până la 646 dolari

Gaz pe preț. Moldovagaz anunță că, în luna ianuarie, tariful de procurare a gazelor crește până la 646 dolari

Ce va fi cu prețul gazelor în 2022: de la 660 dolari în ianuarie la 500 dolari în luna mai

Ce va fi cu prețul gazelor în 2022: de la 660 dolari în ianuarie la 500 dolari în luna mai

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.