Cu mască, dar nu chiar: Mai mulți medici de la Spitalul Ignatenco apar în fotografii cu măști ilustrate în Photoshop (FOTO)

Cu mască, dar nu chiar: Mai mulți medici de la Spitalul Ignatenco apar în fotografii cu măști ilustrate în Photoshop (FOTO)

Regulile nu sunt pentru toți, sau cel puțin asta se observă din fotografiile publicate pe pagina Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. În unele imagini, câtorva medici care nu purtau măști le-au fost desenate acestea pe față prin Photoshop. Ulterior, fotografiile au fost șterese de pe pagina Spitalului. 

La 2 ianuarie curent, Spitalul a marcat 36 de ani de la fondare. Cu această ocazie directorul actual al instituției Alexandru Holostenco a adus cuvinte de recunoștință pentru fiecare angajat care activează în instituție. Totuși, nu toți medicii respectau măsurile de prevenire a COVID-19, mai exact, nu purtau mască de protecție. 

  Redacția AGORA a solicitat o reacție de la Spitalul de Copii „Valentin Igantenco”. Revenim cu mai multe detalii. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În lupta cu Omicron: Purtarea măștii de protecție în afara încăperilor va deveni obligatorie pentru toată Italia

În lupta cu Omicron: Purtarea măștii de protecție în afara încăperilor va deveni obligatorie pentru toată Italia

Măști de protecție contra gazelor, vândute cu termenul de valabilitate expirat. Erau din perioada URSS

Măști de protecție contra gazelor, vândute cu termenul de valabilitate expirat. Erau din perioada URSS

Slujbe organizate afară, evitarea pelerinajelor și purtarea măștii. Prevederile deciziei CNESP privind activitatea cultelor religioase

Slujbe organizate afară, evitarea pelerinajelor și purtarea măștii. Prevederile deciziei CNESP privind activitatea cultelor religioase

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.