După numărarea tuturor voturilor din cadrul unor alegeri locale din India, un candidat a rămas profund dezamăgit după ce a aflat că a obținut un singur vot. Asta deși acesta are 12 membri ai familiei care i-au spus că au participat la alegeri și au votat pentru el, scrie Digi24.
Santosh Halpati a candidat pentru o funcție de conducere în satul Chharwala din districtul Vapi și, deși nu se aștepta cu adevărat să câștige, cu siguranță nu se aștepta să primească un singur vot - al lui.
Bărbatul pur și simplu a căzut jos și a început să plângă lângă biroul electoral când a primit vestea, spunându-le reporterilor că avea 12 membri apropiați ai familiei pe care se baza, însă aceștia fie nu au venit la vot, fie au ales să voteze pentru altcineva.
„Alegeri o să mai fie... Dar eu am primit un singur vot... nici măcar familia mea nu m-a votat”, a declarat el pentru presa indiană, citată de 20 Minutos.
Un caz similar s-a înregistrat în urmă cu câțiva ani, când un candidat independent din statul indian Punjab a izbucnit în plâns în timp ce îi spunea unui reporter că a primit doar 5 voturi, în ciuda faptului că avea 9 membri ai familiei cu drept de vot.
Cazul lui Santosh este chiar mai dureros, pentru că el nu a primit nici măcar un vot în afară de al său, deși susține că mai multe persoane l-au asigurat că vor ștampila numele lui.
Vezi și aceste știri

O companie indiană va construi o linie electrică Vulcănești – Chișinău

11 țări sunt considerate extrem de vulnerabile la crizele provocate de schimbările climatice. Printre acestea, Afganistan și India

Marea Britanie, India și Spania au înregistrat cele mai mari creșteri de PIB, în ultimul an pandemic
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
