Australia atinge repetat recordul de temperatură din istoria țării. Termometrele au indicat 50,7 de C

Australia atinge repetat recordul de temperatură din istoria țării. Termometrele au indicat 50,7 de C

Australia şi-a egalat recordul pentru cea mai fierbinte zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, după ce o valoare de 50,7 de grade Celsius a fost înregistrată într-un îndepărtat oraș costier din această țară, informează Agerpres.ro cu referire la bbc.com. 

Temperatura înregistrată joi în Onslow, un oraş din statul Australia de Vest, a egalat recordul de căldură din această ţară, stabilit în anul 1962 într-o localitate din statul Australia de Sud.

Oraşul Onslow şi localităţile învecinate ar putea să stabilească un nou record în perioada următoare, întrucât meteorologii au prognozat o uşoară creştere a temperaturilor pentru ziua de vineri.

Recordul de joi a fost stabilit în contextul în care statul Australia de Vest a raportat luna trecută cel mai amplu incendiu de vegetaţie din istoria sa. Un focar situat în apropiere de Margaret River a distrus peste 6.000 de hectare de vegetaţie şi le-a obligat pe autorităţile locale să ordone evacuarea unor rezidenţi.

Biroul de Meteorologie din Australia a confirmat joi că recordul de temperatură din Onslow a fost stabilit la ora locală 14:26. Potrivit presei australiene, temperatura medie din Onslow în această perioadă a anului este de 36,5 grade Celsius.

Recordul de temperatură din Australia a fost egalat la doar câteva zile după sistemul european de sateliţi Copernicus a confirmat că ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria modernă a măsurătorilor meteorologice.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.