Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a venit cu o reacție după ce ieri, 13 ianuarie, edilul capitalei Ion Ceban a vorbit despre problema deșeurilor într-o conferință de presă. Acesta a menționat că anumiți agenți economici ar fi forțați să renunțe la serviciile de sortare a deșeurilor prestate de Î.M. Regia „Autoslaubritate” și să treacă la compania ABS Recycling care depozitează deșeurile la poligonul de la Boșcana și nu la cel de la Țânțăreni, lucru despre care edilul afirmă că ar fi ilegal.
„Primăria municipiului Chișinău cunoaște foarte bine viziunea noastră, pentru că de la începutul mandatului până acum am avut mai multe ședințe pe acest subiect și se pare că încă nu suntem pe aceeași pagină” a scris Iuliana Cantaragiu.
Potrivit ministrei, capitala generează zilnic cca 600 de tone de deșeuri, respectiv, peste 200 mii tone anual, aproape toate depozitându-se la poligonul de la Ţînţăreni.
„200 mii tone de resurse se aruncă aiurea la poligon, pe când ar putea fi valorificate și contribui la dezvoltarea societății. Și poligonul de la Țînțăreni pe de parte nu este ideal cum vrea domn' primar să-l „vândă” publicului. Dacă tot e să dai un exemplu din Moldova despre un poligon construit conform normelor de prevenire a poluării, atunci acesta ar fi poligonul de la Nisporeni” a adăugat Cantaragiu.
Totodată, șefa de la Mediu este de părere că o bună parte din deșeurile din Chișinău pot și trebuie să fie valorificate (reciclate sau transformate în energie), astfel salvându-se tone de resurse naturale care au fost exploatate pentru a se produce acele bunuri, care astăzi au ajuns deșeuri.
Citește și: Problema deșeurilor din capitală, din nou în vizor. PAS îl acuză pe Ceban de lipsă de viziune, în timp ce edilul susține că formațiunea ar favoriza un agent economic
Amintim că în vara anului 2017, capitala s-a confruntat cu o adevărată criză a deșeurilor. După ce locuitorii din Bubuieci au protestat blocând accesul autospecialelor spre groapa de gunoi din localitate, primăria a propus să fie redeschisă groapa de gunoi de la Țînțăreni, pentru a depăși problema acumulării gunoiului în Capitală.
La 10 iulie 2017 în urma mai multor negocieri, a fost încheiat un contract civic cu autoritățile din localitatea Țînțăreni, în vederea accesului la poligonul de depozitare a deșeurilor pe un termen de doi ani, adică până în 2019. Municipalitatea s-a angajat atunci să asigure salubrizarea localității, dar și să ofere anual un sprijin financiar în sumă de 10 milioane de lei.
Vezi și aceste știri

Deșeurile din Chișinău vor fi transportate la poligonul Țînțăreni cel puțin încă trei ani. Contractul de depozitare a gunoiului, prelungit

Țara cu 3.600 de gropi de gunoi: Peste 80% din localitățile Moldovei nu au servicii de colectare a deșeurilor. Ce soluții am putea împrumuta din Vest (INFOGRAFIC)
