Aplicarea cotei TVA de 6% pentru sectorul HoReCa, prelungită până la 15 martie 2022

Aplicarea cotei TVA de 6% pentru sectorul HoReCa, prelungită până la 15 martie 2022

În contextul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) cu privire la prelungirea stării de urgență până pe 15 martie, s-a extins și termenul pentru aplicarea cotei TVA 6% pentru sectorul HoReCa. 

Astfel, pe perioada stării de urgență, se prelungește termenul de aplicare a cotei reduse a TVA în mărime de 6% la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei.

De asemenea, excepția se referă la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanță sau tabără de vacanță, care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei. 

Amintim că la 23 aprilie 2021, Parlamentul a votat un proiect de Lege prin care, pe perioada stării de urgență, întreprinderile din sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) vor achita taxa pe valoare adăugată de 6%, adică de două ori mai mică decât în perioadele obișnuite.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.