OMS recomandă două tratamente noi pentru infecția cu COVID-19

OMS recomandă două tratamente noi pentru infecția cu COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat oficial vineri două noi tratamente împotriva bolii COVID-19 - baricitinib, dezvoltat de Eli Lilly, şi anticorpii monoclonali de la GlaxoSmithKline şi Vir Biotechnology -, în cazuri foarte precise, transmite Agerpres.ro cu referire la Reuters. 

Recomandările au apărut în revista medicală British Medical Journal (BMJ). Experţii OMS recomandă sotrovimab, un tratament cu anticorpi monoclonali, şi baricitinib, un medicament utilizat în mod obişnuit împotriva artritei reumatoide.

Cele două nu le sunt recomandate însă tuturor pacienţilor. Sotrovimab le este recomandat celor care nu au o formă gravă de COVID-19, dar au risc ridicat de spitalizare. Beneficiile sale pentru pacienţii care nu au acest risc este considerat prea mic.În ce priveşte baricitinib (denumire comercială Olumiant), OMS îl recomandă în cazul pacienţilor afectaţi de o formă de COVID-19 severă sau critică, cărora trebuie să le fie administrat  în combinaţie cu corticosteroizi, constatându-se o ameliorare a ratelor de supravieţuire şi o reducere a nevoii de ventilare mecanică.

Până acum, OMS recomanda trei tratamente: anticorpii de sinteză comercializaţi sub denumirea de Ronapreve, din septembrie 2021, o clasă de medicamente denumite antagonişti ai interleukinei 6 (tocilizumab şi sarilumab), din iulie 2021, şi corticosteroizi sistemici pentru pacienţii cu forme severe, din septembrie 2020.

Sotrovimab se adresează aceluiaşi tip de bolnavi ca şi Ronapreve. Eficacitatea lor contra unor variante noi precum Omicron este încă incertă, nuanţează totuşi experţii OMS.

Cât priveşte baricitinib, acesta are aceleaşi efecte ca şi antagoniştii interleukinei 6 şi trebuie administrat pacienţilor cu aceleaşi forme de boală.

Atunci când amândouă sunt disponibile, alegerea tratamentului trebuie să se facă, aşadar, în funcţie de cost, de disponibilitate şi de experienţa medicilor, recomandă experţii OMS.

Baricitinib aparţine familiei de medicamente a inhibitorilor de kinaze Janus şi este utilizat împotriva artritei reumatoide, o maladie autoimună.

Totuşi, celelalte medicamente din această familie (ruxolitinib şi tofacitinib) nu trebuie utilizate pentru tratarea COVID-19, spun experţii OMS, lipsind date cu privire la eficacitatea sau la efectele lor secundare.Recomandările de tratamente anti-COVID-19 ale OMS sunt actualizate cu regularitate, pe bază de studii clinice întreprinse pe diferite tipuri de pacienţi.Arsenalul terapeutic împotriva acestei boli rămâne totuşi redus. În ultimele luni, OMS a respins folosirea mai multor tratamente: plasma convalescentă, ivermectina şi hidroxiclorchina, aminteşte AFP.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Omicron a devenit dominantă la nivel mondial. OMS susține că noua variantă reprezintă aproape 60% din totalul cazurilor

Omicron a devenit dominantă la nivel mondial. OMS susține că noua variantă reprezintă aproape 60% din totalul cazurilor

Șeful OMS este optimist că virusul COVID-19 va fi învins în 2022

Șeful OMS este optimist că virusul COVID-19 va fi învins în 2022

Meniul de sărbători, de la OMS Moldova: Vaccinarea, spălatul pe mâini și respectarea distanței - 0 lei

Meniul de sărbători, de la OMS Moldova: Vaccinarea, spălatul pe mâini și respectarea distanței - 0 lei

OMS avertizează: Numărul spitalizărilor va crește semnificativ din cauza variantei Omicron

OMS avertizează: Numărul spitalizărilor va crește semnificativ din cauza variantei Omicron

România va oferi ajutor nerambursabil R. Moldova în sumă de 100 milioane de euro

România va oferi ajutor nerambursabil R. Moldova în sumă de 100 milioane de euro

Parlamentul se va convoca în ședință extraordinară joi și vineri. Se va examina solicitarea Guvernului privind starea de urgență

Parlamentul se va convoca în ședință extraordinară joi și vineri. Se va examina solicitarea Guvernului privind starea de urgență

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Dodon, despre proiectul politic al lui Ceban: Primarul nu a consultat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie
  • 2
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 3
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 4
    Gazprom cere ultimativ achitarea avansului pentru consumul de gaze până pe 20 ianuarie. Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.