Gândacii mișună în saloanele pentru copii de la Spitalul Clinic Municipal Bălți. Mamă: Cum pot fi internați copii în așa coșmar? (VIDEO)

Gândacii mișună în saloanele pentru copii de la Spitalul Clinic Municipal Bălți. Mamă: Cum pot fi internați copii în așa coșmar? (VIDEO)

Mama unui copil internat la Spitalul Clinic Municipal Bălți a făcut publice mai multe imagini din salonul Secției Pediatrie în care sunt internați cei mici. Încăperea este invadată de gândaci, loc în care paralel sunt acordate îngrijiri medicale. „Mamele permanent aduc genți cu mâncare. De ce nu mătură?”, spune șeful spitalului, Serghei Rotari, într-o reacție pentru Ziarul de Gardă.

„Aceasta, cu siguranță a fost cea mai oribilă experiență! Ministerul Sănătății al Republicii Moldova în astfel de condiții „tratează” copiii! Pe lângă Covid poate ar trebui de investit și în altceva?! Cum e posibil ca copiii să fie internați, să doarmă, să mănânce în așa coșmar?! „Cei mai superiori” care treceți cu vederea această problemă, veniți să dormiți măcar 10 minute într-un astfel de salon, să vedeți ce simt copiii și mamele!”, scrie mama copilului internat la Spitalul Clinic Municipal Bălți, Victoria Crîliciuc

Directorul instituției medicale, Serghei Rotari, găsește explicația situației în faptul că vizitatorii ar aduce produse alimentare pentru cei internați.

„Gândacii vin la mâncare adusă, nu vin să mănânce iarbă. Mamele permanent aduc genți cu mâncare copiilor, mai ales că acuma au fost sărbători. Așa le place mamelor să caute peste tot. De ce nu mătură?”, a spus pentru Ziarul de Gardă, Serghei Rotari.

Totodată, directorul a recunoscut că de mai mult timp se luptă cu gândacii, iar deși ar trebui să se facă lucrări de reparație, bugetul nu-i permite.

„Trebuie de făcut reparație capitală, dar asta nu s-a făcut de 30 de ani. Și nu doar la noi. Cheltuim o sumedenie de bani pe Covid. Pacienți sunt mulți, medici sunt puțini”, a mai spus directorul.

AGORA a cerut o reacție pe marginea acestui caz de la Ministerul Sănătății și urmează să revenim cu detalii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Trofeul AGORA a ajuns la Spitalul Ignatenco. Comunicatorul nu răspundea la apeluri, iar paznicul a întrebat dacă becul este funcțional

Trofeul AGORA a ajuns la Spitalul Ignatenco. Comunicatorul nu răspundea la apeluri, iar paznicul a întrebat dacă becul este funcțional

Iluzie optică? Cum încearcă să „dreagă busuiocul” reprezentanții Spitalului V. Ignatenco (AUDIO)

Iluzie optică? Cum încearcă să „dreagă busuiocul” reprezentanții Spitalului V. Ignatenco (AUDIO)

Angajații Spitalului raional Nisporeni, trași la răspundere pentru că ar fi prelevat probe biologice greșite

Angajații Spitalului raional Nisporeni, trași la răspundere pentru că ar fi prelevat probe biologice greșite

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.