Cu cât mai bombastice sunt cuvintele, cu atât mai slabe sunt emoțiile. Trista realitate din spatele comemorării

În fiecare an, luna mai aduce cu sine multiple exemple ridicole ale comemorării celui de-al Doilea Război Mondial. Paradele militare costisitoare la scară largă și panglici ale Sf. Gheorghe de jur împrejur au devenit ceva obișnuit. O practică standard sunt și sutele de concerte de modă veche, menite să onoreze milioanele de victime. Desigur, singurul lucru ce ne-a lipsit cu adevărat erau copiii în uniformă sovietică dornici să repete războiul și să invadeze capitala. Marșuri militare, simboluri ale războiului, cântece și filme patriotice – toate sunt elemente ce modelează felul în care ținem minte istoria.

Reprezentanții elitelor utilizează aceste practici ale comemorării pentru a clădi o nouă identitate, bazată pe ecourile unui trecut glorios selectiv. În așa mod, ei asociază zilele victorioase de altădată cu propria lor imagine. Oamenii sunt „hrăniți” cu mesaje de propagandă despre nobilii ostași sovietici care au luptat contra malițioasei SS și trupelor Wehrmacht  (n.r. – Schutzstaffel – organizația paramilitară nazistă, un responsabil principal pentru crimele de război naziste săvârșite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Wehrmacht - numele oficial al forțelor armate ale Germaniei naziste între 1935 și 1945.). Cu timpul, amenințarea cu dușmanii demult pieriți a migrat și în retorica rivalilor politici ai prezentului. Oricine pune la îndoială legitimitatea regimului este public trecut într-un rând cu fasciștii. Unii politicieni își construiesc în așa fel argumentele menite să manipuleze emoțiile umane. A mândrie și ură – așa miroase comemorarea celui de-al Doilea Război Mondial în zilele noastre. Îmbrăcată în așa straie, ziua victoriei a evoluat treptat dintr-o zi tradițională a memoriei într-o isterie bolnavă a patriotismului morbid.

Cei mai mari dușmani ai furnicilor sunt alte furnici, la fel cum cei mai mari dușmani ai oamenilor sunt alți oameni (Auguste Forel)

Cineva s-ar putea să rămână surprins că oamenii nu sunt unicele creaturi care cad pradă manipulării. Entomologii au dovedit că și furnicile pot deveni victime ale propagandei într-un mod similar oamenilor. Furnicile trăiesc, ca și noi, vieți sociale, au o structură socială și politică, construiesc civilizații, duc războaie, creează unități militare, ridică locuințe și se confruntă cu amenințări interne și externe. Nu e exclus ca și ele să fi dus un război mondială propriu cândva, cu milioane de furnici-soldați murind pe iarba câmpurilor de luptă. Asemeni oamenilor, furnicile și-au îngropat eroii căzuți. Un singur lucru ne face pe noi mai avansați e că furnicile nu organizează parade și marșuri militare anual. În schimb, ele lasă trecutul în spate și muncesc pentru viitor. S-ar putea ca anume din acest motiv populația furnicilor va continua să trăiască pe această planetă când omenirea va dispărea de la sine.

Dar lăsând deoparte istorioara despre războiul insectelor, orice entomolog vă va spune că societățile furnicilor sunt state care funcționează perfect. În cadrul unor orașe subterane, furnicile împart responsabilități care asigură un trai armonios. Comunitățile, de regulă, se dezvoltă până ajung de mărimi gigantice. Furnicile construiesc magistrale, drumuri naționale, ferme, depozite, spitale, canalizare, ventilare și multe alte servicii publice necesare pentru a menține un stat funcțional. Realitatea însă se poate schimba de îndată ce orașul este vizitat de o insectă nepoftită, numită Lomechusa. Această specie de gândac intră în colonie sau e chiar adusă de furnici în locuința lor, după ce le păcălește cu o armă secretă de feromoni. Feromonul secretat de gândac le provoacă furnicilor o dependență severă. După ce gustă din acesta, locatarii coloniei refuză să-și mai servească tribul și încep a venera intrusul, doar pentru a primi o nouă doză de mireasmă mult-dorită. Furnicile dependente cheltuiesc resursele casei pentru a-i proteja pe gândacii venetici: îi hrănesc și au grijă de puii lor. Ei îngrijesc atât de mult de gândacii Lomechusa, încât uită de propriii copii, propriile griji, misiuni și chiar de identitățile lor. La scurt timp, numărul paraziților Lomechusa sporește, iar numărul furnicilor muncitoare scade. Inevitabil, asta duce la dispariția naturală a coloniei.

Exact așa se întâmplă și în lumea noastră. Statele cresc datorită contribuției constructorilor, planificatorilor sociali și a unui număr infinit de oameni ce lucrează pentru binele comun sau individual. Societățile se dezvoltă absolut minunat până când spațiul politic e luat cu asalt de afaceriști politici care decid că mințile pot fi manipulate în așa fel încât întregul stat să lucreze pentru ei. Într-un mod similar gândacilor Lomechusa, ei răspândesc „feromonul” emoțional al propagandei, asigurându-și controlul asupra maselor.

Cazul difuzării nedreptăților provocate de cel de-al Doilea Război Mondial e un exemplu propice pentru a explica cum funcționează efectul Lomechusa în societățile umane. În loc să se concentreze asupra unor valori colective care aduc prosperitate, oamenii se apucă de cântat cântece de război, poartă simbolurile de pe timpul războiului și romanticizează victoria de pe vremuri. Plini de patriotism imperial bolnav, ei încetează să pună la îndoială faptele liderilor, încep să idolatrizeze predicile propagandistice și să-și pedepsească conaționalii nu pentru că aceștia se eschivează, ci pentru că nu împărtășesc patriotismul populist. Asemeni coloniilor de furnici infectate, resursele statului sunt irosite pentru a hrăni viața și intențiile antreprenorilor politici. Echilibrul se zdruncină, iar bunăstarea comună începe a se ruina.

Comparând societățile infestate ale furnicilor și ale oamenilor, vedem două variații ale aceluiași fenomen manipulativ. Cu ajutorul acestui exercițiu comparativ, vom încerca să vizualizăm impactul negativ evident provocat de tolerarea politicilor manipulative toxice răspândite de politicienii de tipul gândacilor Lomechusa. Uitându-ne la strategia paraziților, putem înțelege mai ușor calea spre disperare pe care o pavează politicienii în timp ce-și urmăresc intențiile. Asemănarea dintre societățile furnicilor și oamenilor ne dezvăluie cum se ruinează un stat, într-un mod cronologic. În același timp, putem identifica soluțiile găsite de furnici contra manipulării. Mai departe vă invităm să priviți în oglinda dintre cele două societăți și să găsiți un antidot care ar opri răspândirea toxinelor propagandistice.

Etapa 1: Contaminarea. Frica tolerată e credința contaminată. Infestarea mușuroiului începe odată cu creșterea numărului de intruși. După ce aceștia intră în locuința subterană, Lomechusa își face drum spre „camera copiilor”. Acolo, gândacul își depune ouăle printre larvele de furnici. La scurt timp, noua generație de Lomechusa inundă locuința și răspândește toxina. Furnicile afectate își abandonează munca și încep a cheltui resurse pentru a hrăni paraziții în creștere. Pe calea aceasta, mușuroiul ajunge în punctul de neîntoarcere: furnicile încep să crească paraziții în locul propriilor odrasle. Această cale strică balanța. Într-un mod asemănător, oamenii ajung în plasa politicienilor toxici. Ca niște gândaci mici de Lomechusa, generații de politicieni, jurnaliști, activiști și experți răspândesc mesaje manipulatoare. Ei atrag suporteri prin campanii de comunicare, manifestații publice și show-uri. Nucleul sloganurilor lor e eroismul gol în numele puterii, nu valorile umane. Ca și furnicile, publicul hrănește cu susținerea lor acești actori-gândaci în loc să-și hrănească interesele personale și de grup. Oamenii participă la manifestații patriotice, privesc show-uri populiste, distribuie și apreciază jocuri și filme ce slăvesc războiul. Gândindu-se că ei împărtășesc înalte. valori alăturându-se discursurilor patriotice spuse sus și tare, ei nu fac altceva decât să servească intereselor private ale elitelor puterii.

Etapa 2: Răspândirea bolii. Prevenția e mai bună decât tratamentul, mai ales dacă tratament nu există. În timp, gândacii Lomechusa își răspândesc toxina prin toată locuința furnicilor. Majoritatea furnicilor afectate rămân în interiorul coloniei, consumând feromonul mult-dorit. Ele ajung într-un punct în care nu-și mai imaginează viața fără mireasma gândacului Lomechusa. În lumea noastră, o etapă similară vine atunci când discuțiile patriotice despre război devin practici dorite și necesare în societate. Anual, în luna mai, oamenii își abandonează joburile pentru aproape o lună, înlocuindu-le cu parade, festivități și alte celebrări ale victoriilor care s-au întâmplat demult, combinând aceste manifestații cu festivaluri inventate. Uniformele armatei sovietice inundă bulevardele centrale, în scuaruri răsună muzică nostalgică, iar mașinile și magazinele sunt decorate cu atribute militărești. Cinematografele rulează filme despre gloria părinților. La grădiniță, copiii învață cântece despre soldați, lupte și patrie. Minorii participă la marșuri patriotice, recită poezii despre război, dansează și cântă în uniforme militare. Așa arată isteria patriotică despre război. Ca niște furnici afectate, oamenii nu-și mai pot imagina ziua de 9 mai fără celebrări la scară largă. Pe fundalul acestei frenezii, politicienii-gândaci triumfă pe culmile puterii lor.

Etapa 3: Atragerea noilor generații. Fiecare nouă generație este o nouă invazie a barbarilor. Boala evoluează treptat într-o mutație genetică. Furnicile afectate de toxină își abandonează ouăle în „creșă”. Oamenii de știință le numesc „pseudergate”, o formă de insectă oarbă, fără aripi, care îndeplinește doar unele funcții ale furnicii muncitoare. Noua generație se naște cu deficiențe genetice. Specia bolnavă nu mai poate căra greutăți mari, nu poate depune larve sănătoase și servi pentru binele coloniei. Și noi, în lumea noastră, recunoaștem trăsături similare în tinerii crescuți cu valori asemănătoare gândacilor Lomechusa. Tinerii care n-au fost niciodată martorii unui război și n-au trăit într-un regim totalitar merg la marșuri și flutură din steaguri cu fețele dictatorilor pe ele. Mințile lor sunt tabula rasa pe care e ușor de scris mesaje de tipul Lomechusa. În timp, numărul lor crește. Ca în telefonul stricat, fiecare nouă generație acceptă și reproduce practici tot mai toxice ale comemorării. Așa se ajunge într-un punct în care se simulează invazia Berlinului și asta e doar vârful unui aisberg. Astfel, oamenii de tipul „pseudergate” devin încă un pilon al regimului de tipul celui creat de gândacii Lomechusa.

Etapa 4: Game over. Cum e ordinea socială după atac. Noua societate e formată din trei clase sociale atât în cazul oamenilor, cât și în cazul furnicilor. Primul grup le e rezervat actorilor cu un comportament similar gândacilor Lomechusa. Deși sunt puțini, ei exercită controlul asupra maselor, împrăștiind „feromonul” ideologic, atrofiind mințile oamenilor. În cel de-al doilea grup se află cei afectați de toxină. Acest grup este format din romantici creduli care consumă și reproduc mesaje propagandistice. Ei formează majoritatea populației și reprezintă sprijinul de bază pentru Lomechusa. Ultima categorie o reprezintă cei care resping toxina intrusului. Ei operează cu fapte și privesc istoria cu sobrietate. Ei nu participă la parade și nu au nevoie de diferite panglici simbolice pentru a înțelege esența războiului. În loc să-i laude pe dictatorii de tip Lomechusa, ei slăvesc umanitatea, comemorând viața tuturor celor care au murit fără să le pese de culoarea uniformelor lor. Chiar dacă sunt puțini, nu înseamnă că n-au putere. Ei sunt cei care rezistă și le oferă o șansă celorlalți să se trezească din sclavia Lomechusa. Așa ajungem la un moment decisiv – o ultimă întorsătură în lupta care va determina destinul comunității.

Etapa 5: Lupta decisivă. Preîntâmpinat înseamnă înarmat. Începând cu această etapă, viața furnicilor poate merge pe două căi. În cazul primului scenariu, paraziții le consumă toate resursele și comunitatea piere. În al doilea caz, furnicile sănătoase resping otrava, extermină gândacul și dau afară furnicile intoxicate. Tratamentul însă nu vine doar din interior, pentru că numărul furnicilor sănătoase e prea mic pentru a le face să reziste în fața unei armate de conaționali spălați pe creier. Ajutorul trebuie să vină din exterior, în cazul furnicilor – de la oameni. Ajutorul constă în eliminarea gândacului și a majorității furnicilor infectate și transportarea furnicilor sănătoase într-o nouă locație. După ce au scăpat de emițătorii mirosului care le îmbolnăvea, furnicile sănătoase restabilesc colonia. Ele cresc larve noi și sănătoase și regenerează echilibrul tribului. Evadarea de la toxina gândacilor Lomechusa le provoacă furnicilor o schimbare genetică transmisă noii generații. Mai exact, toate furnicile născute după transfer devin imune față de toxina gândacului Lomechusa. Dacă un gândac ostil se mai abate asupra coloniei, el este imediat identificat și nimicit.

Aceleași scenarii evolutive sunt relevante și pentru habitatele umane. Alegând să tacă și să consume propaganda, oamenii iau calea declinului. Salvarea devine posibilă doar atunci când societatea i se opune veninului ce corupe minți. Pentru a diminua efectele propagandei, oamenii conștiincioși demască manipulările și atenționează publicul să fie atent ce informație consumă. După ce se confruntă ani la rând cu boala propagandei, oamenii devin imuni în fața unei manipulări exact ca furnicile în fața gândacilor Lomechusa. Cei care recunosc toxina din timp o resping și dezvoltă o imunitate împotriva mesajelor manipulatorii. În timp, tot mai mulți oameni abandonează febra patriotică cu valori deșarte și încep să judece lumea în care trăim după capacitatea ei de a produce bunăstare. Rațiunea câștigă în acest joc și demagogia se ruinează.

Morala poveștii e...

Exercițiul comparativ a fost realizat pentru a arăta influența toxică a mesajelor propagandistice care conduc societatea la decădere. Paralelele trasate între societățile de furnici și cele ale oamenilor au descris modelele intenționate și comportamentale ale politicienilor rău-intenționați, care manipulează publicul în goana după interesul propriu. Similari gândacilor toxici din specia Lomechusa, ei răspândesc manipulări emoționale pentru a prelua controlul asupra maselor. Fie societatea se predă și continuă să consume toxina, fie se poate mobiliza și riposta prin dezvoltarea unei imunități împotriva mesajelor manipulatoare. Modul în care furnicile luptă cu boala Lomechusa este o lecție pentru omenire cum să-i priveze pe politicienii rău intenționați de mintea publică.

Autori: Ilie Prodan, Mark Mazureanu

 * Opiniile și punctele de vedere exprimate în acest articol le aparțin autorilor și nu reflectă politica oficială AGORA sau poziția Fundației Konrad Adenauer cu sprijinul căreia a fost realizat.