Botnari-da, PCCOCS -ba: În timp ce fostul deputat spune că nu a fost citat în instanță, oamenii legii vorbesc despre o cerere de amânare a ședințelor

Botnari-da, PCCOCS -ba: În timp ce fostul deputat spune că nu a fost citat în instanță, oamenii legii vorbesc despre o cerere de amânare a ședințelor

După ce fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova și fost Secretar General al Partidului Democrat din Moldova, Constantin Botnari, zis și „Borsetka”,  a declarat, prin intermediul unei înregistrări video că nu se ascunde de Interpol, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale susține că Botnari a fost citat pentru ca să participe la ședința de judecată de aplicare a arestului într-un dosar în care este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și instigarea la falsificarea actelor publice. Totuși, spun oamenii legii, fostul deputat ar fi cerut amânarea ședinței, pentru ca să poată participa în persoană.

Potrivit PCCOCS, următoarea ședință de judecată ar urma să aibă loc luni, 17 ianuarie 2022.

AGORA precizează că în luna decembrie a anului 2019, Constantin Botnari și-a depus mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Publicitate

Constantin Botnari a fost una dintre persoanele apropiate ale fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, plecat tainic din țară după ce formațiunea a cedat puterea. Botnari mai este cunoscut pentru porecla „borsetca”, dată pentru că ar fi fost mesagerul lui Plahotniuc în presupuse cazuri de corupere a anumitor persoane.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal