Proiectul privind creșterea compensațiilor la energie termică, înregistrat în Parlament. Când va fi votat în plen

Proiectul privind creșterea compensațiilor la energie termică, înregistrat în Parlament. Când va fi votat în plen

Proiectul privind creșterea compensațiilor la facturile pentru consumatorii de energie termică centralizată a fost înregistrat în Parlament. Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun. Proiectul urmează să fie votat în cadrul ședinței extraordinare a Legislativului din 21 ianuarie.

Potrivit deputatului, de compensații suplimentare vor beneficia circa 190 de mii de familii.

Proiectul prevede noi soluții pentru compensarea financiară pentru consumatorii care folosesc agentul termic. Prin urmare, potrivit autorităților, începând cu factura pentru luna ianuarie se vor compensa 80% din creșterea din tarif.

Publicitate

Vezi și: Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate

În plus, Guvernul a crescut și volumul acoperit de compensație. Dacă în noiembrie și decembrie s-a compensat o gigacalorie, atunci în ianuarie se vor compensa 1,5 gigacalorii, astfel suma crește de la 450 de lei pe lună la 815 de lei pe lună.

Explicația autorităților privind această majorare a compensațiilor este că, spre deosebire de consumatorii de gaz, cei de agent termic nu pot controla volumul de căldură consumat, respectiv nu pot face economii.

Citește și: Peste 20 de mii de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului

Totodată, proiectul prevede și simplificarea sistemului de acordare a ajutorului pentru perioada rece a anului. Astfel, peste 20 de mii de familii nevoiașe vor beneficia de susținere din partea Statului.

Amintim că, la 25 noiembrie 2021, Parlamentul a votat o lege prin care consumatorii casnici au beneficiat de compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică, asta după ce tarifele la aceste servicii au crescut. Prin urmare, se compensa prima gigacalorie consumată cu 2/3 din majorare, sau până 450 de lei pe lună, iar pentru consumatorii casnici de gaz natural, 67%, pentru primii 50m3 de gaz consumați și 50% pentru următorii 100.

Menționăm că, Moldovagaz mai are nevoie de circa 35 de milioane de dolari ca să achite către Gazprom până la 20 ianuarie 50% din consumul de gaze naturale a R. Moldova în luna ianuarie. Drept soluție, se continuă negocierile cu băncile pentru un eventual împrumut. Asta deși, instituția a primit un refuz de la una din cele patru bănci cu care discută. De altă parte, MoldovaGaz mizează și pe suport din partea Guvernului ca să reducă din sumă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal