Doi ucraineni, condamnați pentru vânzare de droguri, vor fi expulzați din Moldova. Procurorii au dispus confiscarea banilor câștigați ilegal

Doi ucraineni, condamnați pentru vânzare de droguri, vor fi expulzați din Moldova. Procurorii au dispus confiscarea banilor câștigați ilegal
foto: PCCOCS

Doi ucraineni, condamnați pentru vânzare de droguri, vor fi expulzați din Republica Moldova. În același timp, potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), instanța de judecată a dispus confiscarea banilor câștigați ilegal.

„Prin urmare, instanța de judecată i-a condamnat pe aceștia la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 7 ani și 6 luni. După executarea pedepsei, se va purcede la expulzarea lor în Ucraina și confiscarea venitului obținut din activitatea ilegală – 1.500 euro de la bărbat și 3.000 euro de la femeie – precum și cei aproape  40.000 lei care au fost cheltuiți pentru examinarea dosarului de instanța de judecată”, se menționează în comunicatul Procuraturii.

Potrivit procurorilor, cei doi au fost reținuți în data de 26 iulie 2021, iar până acum s-au aflat în arest, la solicitarea procurorilor PCCOCS. În cazul femeii, aceasta a fost reținută în flagrant, într-o fâșie forestieră din Chișinău, atunci când îngropa în pământ un colet cu pachețele de droguri, pentru preluarea ulterioară de către curieri. Aceasta era responsabilă de acțiuni similare celor puse în sarcina bărbatului inculpat – ambalarea drogurilor și plasarea coletelor cu droguri în locuri specifice de pe terenuri publice, pentru alte etape ale procesului de comercializare a lor (inclusiv la intersecțiile unor străzi, dar și la tulpina unui copac din preajma unei biserici).

Urmare a perchezițiilor, la domiciliilor acestora și în locurile în care aceștia au plasat drogurile, au fost găsite și ridicate droguri în cantități impunătoare de tip PVP (denumit „sare”), marijuana, metadona, alte substanțe psihotrope (inclusiv sub formă de ciuperci uscate, cu conținut psihotrop de psilocină). Pentru activitatea desfășurată, aceștia erau remunerați în criptovalută, dar și cu anumite cantități de droguri.

„Inculpații au vârsta de 33 și, respectiv 40 de ani, fără antecedente penale. Aceștia se cunoșteau, însă activau separat. Femeia venea din Ucraina în Moldova periodic, pentru două săptămâni; iar bărbatul muncea la Chișinău în două localuri, în calitate de consultant în domeniul alimentației sănătoase. Ambii și-au recunoscut vinovăția, iar potrivit legii, au beneficiat de procedura simplificată a judecării cauzei, fără administrarea probelor suplimentară în instanța de judecată”, precizează reprezentanții Procuraturii.

Potrivit materialelor dosarului, inculpații făceau parte dintr-un grup infracțional bine organizat. Membrii grupului erau recrutați pe ascuns și li se atribuiau roluri bine determinate, iar marea lor majoritate nu se cunoșteau personal și comunicau prin intermediul platformelor de internet, cu identități diferite de numele reale. În cadrul grupului, existau diferite niveluri de autoritate și responsabilitate, cu persoane cu rol de operator pe comunicarea cu clienții, dar și persoane care intrau în contact cu produsele de droguri – ambalatori, curieri, patronați de un manager general.

Suplimentar acestor două condamnări, în prezent se examinează cauza în privința unui alt complice. Totodată, continuă urmărirea penală în privința unui alt membru al grupului

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
PCCOCS: Extrădarea lui Cavcaliuc, blocată de Interpol. A fost remisă o cerere de comisie rogatorie

PCCOCS: Extrădarea lui Cavcaliuc, blocată de Interpol. A fost remisă o cerere de comisie rogatorie

Botnari-da, PCCOCS -ba: În timp ce fostul deputat spune că nu a fost citat în instanță, oamenii legii vorbesc despre o cerere de amânare a ședințelor

Botnari-da, PCCOCS -ba: În timp ce fostul deputat spune că nu a fost citat în instanță, oamenii legii vorbesc despre o cerere de amânare a ședințelor

Cazul viorii Guadagnini: Alexandra Conunova a fost audiată de procurorii PCCOCS

Cazul viorii Guadagnini: Alexandra Conunova a fost audiată de procurorii PCCOCS

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
  • 2
    Igor Dodon, amendat cu 9.000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe”. Reacția fostului președinte (DOC)
  • 3
    Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului
  • 4
    Ultima oră! CSE ia sub control prețul uleiului. Adaosul comercial și retrobonusul au fost limitate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.