Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Republica Moldova din partea Gazprom este una „strict comercială”. Afirmația aparține purtătorului de cuvânt al Administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitri Peskov, transmite gazeta.ru.
Problema unei eventuale suspendări a livrărilor de gaze către Republica Moldova din partea Gazprom este una „strict comercială” și nu se află sub jurisdicția Kremlinului, a declarat Peskov în cadrul unui briefing de presă.
„Aceasta nu este o situație de care ar avea nevoie Kremlinul. Gazpromul are obligații și sume de achitat. Gazprom este o companie, care trebuie să vândă bunuri și să primească bani. Compania nu poate oferi marfa gratuit. Situația dată este una de natură comercială, care trebuie să fie rezolvată de Gazprom”, a precizat Dmitri Peskov.
Amintim că, premiera Natalia Gavriliță a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, organizat miercuri, 19 ianuarie, că Gazprom a solicitat, printr-o scrisoare oficială, achitarea avansului pentru luna ianuarie, până joi, 20 ianuarie. Asta, deși compania și-a onorat obligațiile față de Gazprom, a cărei filială este. Potrivit viceprim-ministrului Andrei Spînu, Gazprom mai are nevoie de încă 25 de milioane de dolari pentru a achita avansul de 63 de milioane de dolari.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib
