
Explicația ministrului Educației privind recomandarea de a economisi agent termic: Nimeni nu a avut în vedere că temperatura trebuie să fie joasă
După ce în spațiul public a apărut circulara ministrului Educației Anatolie Topală, prin care se recomandă economisirea agentului termic, azi, în cadrul ședinței Guvernului a fost discutat acest subiect. „Cheltuirea corectă a banului public este întotdeauna valabilă și asta este responsabilitatea directorilor instituțiilor publice”, a punctat ministrul Educației.
・

Sursă foto: INDEX
„Într-adevăr dispoziția care a fost dată în instituțiile de învățământ se bazează pe procesul-verbal al Comisiei pentru Situații excepționale prin care a fost recomandat autorităților și instituțiilor publice să ia măsuri privind eficientizarea consumului de gaze și agent termic. Cheltuirea corectă a banului public este întotdeauna valabilă și asta este responsabilitatea directorilor instituțiilor publice, indiferent dacă sunt crize sau nu. Nimeni prin această dispoziție nu a avut în vedere că trebuie să fie temperatura joasă în instituție sau să fie creat un disconfort elevilor și profesorilor”, a explicat Anatolie Topală.
În acest context, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a îndemnat directorii de instituiții să reducă din temperatură atunci când copii nu sunt la școală.
„Noi pe de o parte solicităm mai multe resurse pentru plata agentului termic și gazelor din instituțiile publice și pe de altă parte ne facem că nu înțelegem că se pot lua anumite acțiuni simple. Spre exemplu seara sau în zilele de weekend când pot fi reduse anumite temperaturi atunci când copiii nu sunt la școală”, a spus Spînu.
Totodată, ministrul Educației a menționat că în timpul apropiat va veni cu soluții clare privind acest subiect.