Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)

Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)

Starea de urgență la nivel național a fost aprobată de Parlament, cu voturile a 58 de deputați, pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, măsura a fost necesară pentru amânarea plății taxei pe valoare adăugată datorată de Moldovagaz statului și pentru a oferi Guvernului instrumentele legale necesare în vederea achitării restanțelor MoldovaGaz către Gazprom.

UPDATE 11:30 În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. Pentru aceasta și-au dat votul 58 de deputați din partea fracțiunii parlamentare PAS. Opoziția nu susținut inițiativa.

UPDATE: 11:15 Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a propus anularea TVA pentru importul de gaz.

Publicitate

„Cel puțin pentru acest sezon pentru a fi posibilă reducerea tarifelor la gaz. Decizia de amânare a plății TVA înseamnă doar o creditare a Moldovagaz, care va fi obligată să întoarcă acești bani prin majorare de tarife”, susține deputatul Oleg Reidman.

UPDATE 11:09 Deputații BCS nu vor susține starea de urgență.

„Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu va susține această stare de urgență. Ea este o stare de incertitudine pe care ne impuneți să o susținem. De fapt, ar trebuie să susținem incompetența dumneavoastră”, a spus Grigore Novac

UPDATE 10:55 Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au arătat nedumeriți de titlul documentului privind declararea stării de urgență. Indignarea a fost cauzată de formularea denumirii „Stare de urgență”, fără a se preciza expres că această starea de alertă este doar în sectorul energetic.

„Propun să completăm denumirea documentului privind starea de urgență în domeniul energetic”, a declarat Elena Botnarenco.

În replică, președinta Comisiei juridice, Olesea Stamate, a declarat că deși nu este prevăzut acest aspect în titlu, proiectul de hotărâre conține intervenții dpar în domeniul energetic.

„Eu nu văd completarea denumirii ca cel mai important punct atât timp cât în articolul doi este specificat foarte clar care sunt domeniile de intervențiile ale comisiei”, a spus Stamate.

UPDATE 09:22 „Am venit să vă cer susținerea și votul. Acum 2 zile Gazprom a trimis o scrisoare către Moldovagaz prin care anunță că va sista livrările de gaz. MoldovaGaz, care are acționar majoritar același Gazprom, nu a reușit să găsească soluții pentru a achita integral și la timp consumul. Din păcate, Gazprom, în loc să vină cu măsuri pentru ca societatea pe acțiuni pe care o controlează să-și poată îndeplini obligațiile contractuale față de consumatori și furnizor, amenință să lase consumatorii fără gaze”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Potrivit ei, tariful actual nu acoperă costul de achiziție pentru ianuarie, care reprezintă 647 de dolari pentru o mie de metri cubi. În consecința, s-a format diferența de 25 milioane de dolari, iar Moldovagaz nu a găsit posibilități de creditare pentru a acoperi această diferență.

„În această perioadă se vor emite dispoziții în vederea și punerea în executare a unui set de masuri printre care:

- dispunerea la necesitatea raționalizării consumului de gaze naturale si a altor resurse energetice;

- adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

- adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și operatorilor din sistem să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale și altor resurse energetice;

- coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale despre măsurile intreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației”, a punctat aceasta.

Întrebată de ce MoldovaGaz nu a putut obține credite de către băncile din Republica Moldova, Gavrilița susține că „situația financiară este de așa natură că toate băncile au considerat riscurile prea mari pentru a acorda un credit”.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, susține că în anii precedenți, Gazprom permitea devieri negative temporare de sute de milioane de dolari pe timp de iarnă și nu amenința cu sistarea.

„Am vorbit de câteva ori la telefon cu președintele Gazprom Miller și niciodată nu a menționat că există riscul de sistare a furnizării de gaze naturale. La ședința consiliului observator al Moldovagaz din 17 ianuarie, reprezentantul Gazprom a refuzat să discute propunerea noastră de a amâna cu câteva săptămâni plata în avans. Cu toate acestea, pe 19 ianuarie, a venit această scrisoare de amenințare cu sistarea. Este o atitudine neprietenoasă a Gazprom față de compania-fiică pe care o controlează în proporție de 65%”, a menționat Spînu.

UPDATE 09:17 Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că șase deputați au fost testați pozitiv la COVID-19. La ședință sunt prezenți 84 de deputați.

Menționăm că, starea de urgență a fost solicitată după ce Republica Moldova a recepționat scrisoarea oficială trimisă de Gazprom către MoldovaGaz, prin care compania e înștiințată că din 20 ianuarie livrările de gaze naturale către Republica Moldova pot fi sistate.

În cadrul briefingului de presă organizat miercuri, 19 ianuarie, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că Guvernul examinează două soluții pentru a depăși actuala criză, fiind vorba de acordarea unor facilități la achitarea TVA și achitarea anticipată a compensațiilor la gazele naturale pentru lunile ianuarie și februarie.

Menționăm că, Moldovagaz avea nevoie de circa 35 de milioane de dolari ca să achite către Gazprom până la 20 ianuarie 50% din consumul de gaze naturale a R. Moldova în luna ianuarie. Drept soluție, au fost încercate negocieri cu băncile pentru un eventual împrumut, însă toate cele patru bănci au refuzat să acorde un împrumut. Anunțul despre acest refuz a fost făcut de către Vadim Ceban, directorul MoldovaGaz, marți, 18 ianuarie curent, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. De altă parte, MoldovaGaz mizează și pe suport din partea Guvernului ca să reducă din sumă, prin mai multe măsuri fiscale.

Anterior, vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu a declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZI” de la TVR Moldova, că în primăvara va solicita renegocierea contractului încheiat cu Gazprom în luna noiembrie. Potrivit acestuia, actualul contract este de fapt o prelungire a celui din 2006, care a fost prelungit de 19 ori până în prezent.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal