SUA vor trimite mai multe trupe americane în România și Polonia dacă Rusia invadează Ucraina. Promisiunea președintelui Biden

SUA vor trimite mai multe trupe americane în România și Polonia dacă Rusia invadează Ucraina. Promisiunea președintelui Biden
foto: Profimedia Images

În cadrul conferinței de presă susținute în ajunul marcării unui an de când a preluat mandatul prezidențial, președintele american Joe Biden a spus că Statele Unite își vor spori prezența trupelor militare în statele membre NATO de pe flancul estic, cum ar fi Polonia și România, dacă Rusia va ataca Ucraina, notează Digi24.

Întrebat dacă are în vedere retragerea rotației trupelor americane de pe flancul estic al NATO, președintele Biden a transmis pe un ton clar că „nu este loc pentru asta”.

„Nu vom face asta. De fapt, ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolului 5. Ele fac parte din NATO”, a precizat președintele SUA. 

Biden a înlăturat altfel ideea că administrația pe care o conduce va retrage trupele din fostele țări membre ale Pactului de la Varșovia, care acum sunt membre ale Alianței, pentru a încheia un acord de reducere a tensiunilor cu Rusia, care a transportat echipament militar și a adunat aproximativ 127.000 de soldați la granița cu Ucraina.

„Nu sunt atât de convins că știe ce vrea să facă, bănuiesc că va ataca, trebuie să facă ceva”, a declarat Joe Biden, cu referire la intenția lui Vladimir Putin de a desfășura un atac armat asupra Ucrainei.

Rusia a făcut publice la sfârșitul anului trecut cererile sale pentru limitarea influenței militare americane în Estul Europei și zona țărilor ex-sovietice, pe care le-a trimis către NATO și SUA și prin care cere, printre altele, ca NATO să nu mai accepte niciun membru nou în cadrul alianței și să nu mai înființeze nicio bază militară ori să amplaseze arme în vreuna dintre fostele țări din fostul Pact de la Varșovia care sunt acum membre ale Alianței.

Publicația americană de apărare și securitate Defense One scrie că aliații est-europeni au făcut eforturi în ultimii ani pentru o prezență mai mare pe teritoriul lor a trupelor americane, într-un efort mai amplu de descurajare împotriva Rusiei. În 2018, Polonia a propus denumirea unei baze militare după președintele Donald Trump, în schimbul stabilirii permanente a trupelor în țară, în timp ce Lituania investește milioane de euro în facilitățile sale militare pentru a încerca să stabilească desfășurarea prin rotație a trupelor americane pe fondul temerilor crescute cu privire la comportamentul Rusiei condusă de Vladimir Putin.

România a susținut în repetate rânduri că este necesară creşterea prezenţei militare americane pe flancul estic al NATO De altfel, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat necesitatea întăririi posturii de descurajare şi apărare a NATO în mod coerent şi cuprinzător pe întreg Flancul Estic, inclusiv şi în special la Marea Neagră la reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din statele NATO din data de 7 ianuarie 2022.

Mesajul șefului diplomației de la București a fost, de fapt, o reînnoire a apelului pe care l-a făcut cu prilejul vizitei oficiale din luna noiembrie 2021 la Washington, când a precizat că „prezenţa militară americană în regiune trebuie crescută, nu doar în România”, ca parte a strategiei de securitate în zona Mării Negre.

La câteva zile după, ministrul Bogdan Aurescu susținea într-o intervenție la Digi24 că administrația americană pregătește o strategie de securitate la Marea Neagră, iar România dorește să participe la elaborarea acestei strategii. Între altele, România ar vrea ca Statele Unite ale Americii să trimită mai mulți militari în regiune, dar pentru aceasta este nevoie de o infrastructură adecvată, spunea ministrul de externe în urmă cu două luni.

Acesta mai sublinia că SUA ar putea sprijini financiar construirea unei căi ferate care să lege portul Gdansk din Polonia de portul Constanța, precum și o conexiune rutieră care să lege nordul de sudul regiunii, pentru ca trupele și echipamentele să poată fi transportate, la nevoie, mai ușor, a arătat Bogdan Aurescu. 

Șeful diplomației explica că solicitarea a venit în contextul în care Rusia devine tot mai agresivă pe flancul estic.

De asemenea, la întâlnirea anuală din 12 ianuarie 2022 cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România este preocupată de situaţia de securitate din vecinătatea sa, generată de desfăşurarea „masivă” a trupelor ruse în proximitatea Ucrainei şi de implicaţiile acesteia pentru stabilitatea euroatlantică, precizând: „creşterea prezenţei militare americane în România rămâne un obiectiv important”.

Totodată, la începutul lunii decembrie, un oficial al administrației americane a declarat că SUA vor trimite forțe militare suplimentare în „flancul estic al NATO” în cazul în care Rusia va invada Ucraina, concomitent cu impunerea de „severe” sancțiuni economice.

„Dacă Putin va acționa (în Ucraina), mai mult ca sigur că acest lucru va duce la solicitări din partea aliaților noștri din flancul estic (al NATO) pentru sporirea prezenței noastre militare, iar SUA vor răspunde prin aducerea de noi forțe și capacități de luptă și organizarea de exerciții militare care să asigure siguranța aliaților noștri”, a spus oficialul american sub protecția anonimatului.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Secretarul de Stat al SUA va face o vizită de urgență la Kiev și Berlin, în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei

Secretarul de Stat al SUA va face o vizită de urgență la Kiev și Berlin, în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei

Biden și Putin au discutat aproape o oră la telefon. La ce au convenit

Biden și Putin au discutat aproape o oră la telefon. La ce au convenit

 Biden şi Putin vor avea joi o convorbire telefonică. Printre subiectele abordate va fi criza și ucraineană

Biden şi Putin vor avea joi o convorbire telefonică. Printre subiectele abordate va fi criza și ucraineană

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
  • 2
    Igor Dodon, amendat cu 9.000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe”. Reacția fostului președinte (DOC)
  • 3
    Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului
  • 4
    Ultima oră! CSE ia sub control prețul uleiului. Adaosul comercial și retrobonusul au fost limitate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.