
PACE acuză Procuratura de fabricarea probelor și salută decizia Interpol de blocare a căutării lui Cavcaliuc
După ce Interpol a blocat operațiunea de căutare a lui Gheorghe Cavcaliuc, liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE) a venit cu noi declarații în spațiul public, unde apreciază decizia organizației internaționale și critică acțiunile Procuraturii. Politicianul consideră că cerințele autorităților din Republica Moldova în privința sa sunt „motivate politic și, ca urmare, ilegale”.
・
„Avem toate motivele să credem că autoritățile au falsificat probe în privința președintelui PACE, doar pentru a orchestra un amplu proces de telejustiție și a încerca să obțină condamnarea în avans a dl Gheorghe Cavcaliuc, manipulând percepția societății, inclusiv pentru a influența instanțele de judecată care urmează să examineze acest caz”, se arată în comunicatul PACE.
Potrivit formațiunii, scopul acestor ilegalități este crearea unei imagini negative dlui Cavcaliuc în societate, dar și în rândul membrilor și simpatizanților Partidului PACE, pe care îl conduce. Totodată, reprezentanții Partidului susțin că liderul formațiunii, a arătat deschiderea către organele de drept din Moldova să fie audiat printr-o comisie rogatorie internațională pentru că este convins în nevinovăția sa.
„Dumnealui s-a expus în nenumărate rânduri că dosarele penale în privința sa sunt totalmente falsificate de către unii reprezentanți docili ai justiției și că Moldova va pierde la CtEDO 2 cazuri, unul din ele fiind fabricarea dosarelor pe numele său. Dar nimeni din Moldova nu l-au auzit, sau se prefăceau că nu-l aud”, se menționează în comunicat.
Membrii PACE solicită „încetarea persecuției președintelui PACE prin dosare fabricate, pornite la comandă” și cer respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia.
Amintim că, ambasadorului Regatului Unit în Republica Moldova, Steven Fisher a declarat că Gheorghe Cavcaliuc și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon nu sunt căutați de Interpol. Asta, deși anterior biroul național anunțat că oficiul internațional al organizației a acceptat aceste cereri. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat pe 19 ianuarie curent, că extrădarea lui Cavcaliuc a fost blocată, în acest sens fiind emisă o cerere de comisie rogatorie.
Reamintim că, pe 20 decembrie 2021, Procuratura Generală anunța că fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc a fost dat în căutare de Interpol pentru arest și extrădare, după ce autoritățile de la Chișinău au înaintat o solicitare în acest sens. Informația a fost confirmată și de șeful Biroului Național Central al Interpol din Republica Moldova, Viorel Țentiu, care menționa că cererea a fost acceptată din data de 16 decembrie 2021.