Legislativul a aprobat atragerea de către Guvernul Republicii Moldova a împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF) și mecanismului de finanțare extinsă (EFF). Valoarea totală a împrumutului este de aproape 400 de milioane de dolari. Cele două proiecte de lege au fost votate în lectură finală.
Astfel, Guvernul va beneficia de aproape 440 de milioane de dolari, inclusiv 147 de milioane de dolari prin intermediul ECF și de cca 290 de milioane de dolari prin intermediul EFF.
Împrumutul va fi utilizat pentru finanțarea necesităților bugetului. Cheltuielile prioritare vor include drumurile, sectorul energetic și aprovizionarea cu apă, investiții în sănătate, educație și în crearea locurilor de muncă.
Suma va fi rambursată în zece tranșe egale, după expirarea a 5,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul împrumutului. Maturitatea este zece ani. Dobânda se stabilește la fiecare doi ani, iar până în 2023 va constitui 0%.
Acesta va fi rambursat în 12 tranșe egale, după expirarea a 4,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul împrumutului. Maturitatea este zece ani. Dobânda este flotantă și la data de 20 decembrie 2021 constituia 1,05%. Taxa de deservire constituie 0,5% din suma debursată, comisionul de angajament – 0,3%.
Vezi și aceste știri

Parlamentul ar urma să se întrunească în sesiune extraordinară la sfârșitul lunii ianuarie. Acordul cu FMI, compensațiile la gaz, pe ordinea de zi

Guvernul a aprobat mecanismele de finanțare a programului de ajutor acordat de FMI pentru R. Moldova
