Partidul Șor vrea să demită Guvernul Gavrilița. Deputații fracțiunii mizează pe susținerea BCS

Partidul Șor vrea să demită Guvernul Gavrilița. Deputații fracțiunii mizează pe susținerea BCS

Fracțiunea Partidului Șor din Parlament a expediat în adresa fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) proiectul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița și a unui proiect de hotărâre privind acest subiect. Deputații Partidului Șor mizează pe susținerea celor de la BCS și le solicită să semneze moțiunea de cenzură asupra activității Executivului. Pentru a fi înregistrată în Parlament, proiectul moțiunii are nevoie de semnăturile a cel puțin 25 de legislatori. 

Potrivit autorilor proiectului moțiunii Guvernul Gavrilița, învestit în august 2021, a eșuat lamentabil în procesul de atenuare a consecințelor crizei energetice, sanitare, sociale și economice.

Deputații Șor sunt de părere că actualul Executiv au eșuat gestionarea crizei energetice, creșterea tarifelor pentru gaze, energie termică, carburanți și produse alimentare, a gestionat prost criza pandemică și ar fi majorat vârsta de pensionare și a sărăcit populația.

Publicitate

Recent, liderul formațiunii, Ilan Șor, a declarat că guvernarea actuală este una dintre cele mai mari stări de urgență din Republica Moldova, începând din iulie 2021 încoace. În ceea ce privește moțiunea de cenzură elaborată de fracțiunea Partidului „ȘOR”, aceasta îi oferă Guvernului PAS ocazia să plece demn. În caz contrar, nimic nu-l va salva de furia oamenilor, a mai spus Ilan Șor.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal