Aventura lui Radu Albot la Australian Open s-a încheiat în turul trei

Aventura lui Radu Albot la Australian Open s-a încheiat în turul trei

Radu Albot a întâlnit un adversar de temut în turul trei la Australian Open. Radu a fost eliminat din păcate în acest tur. Alexander Zverev este pe locul trei mondial, iar la competiția din Australia este favoritul doi.

 Meciul a durat aproape două ore, iar Zverev s-a impus în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-4. Albot a reușit să-și creeze cinci mingi de break, însă niciodată nu a reușit să materializeze șansele pe care le-a avut.

Sascha Zverev a avut 44 de lovituri decisive, iar Albot doar 14.

Publicitate

Până a ajunge în turul trei, Albot a mai jucat cinci meciuri, trei în calificări și două pe tabloul principal. Jucătorul de 32 de ani se află la moment pe locul 124 mondial, însă va urca considerabil în clasament după parcursul de succes la Australian Open. 

După acest tur, Albot s-a ales cu 220.000 de dolari și 90 de puncte ATP. 

Pentru Zverev urmează meciul din optimi cu Denis Shapovalov (14 ATP).

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal