Incendiu de proporții la Edineț. 19 persoane au fost evacuate dintr-un bloc cuprins de flăcări

Incendiu de proporții la Edineț. 19 persoane au fost evacuate dintr-un bloc cuprins de flăcări

Un incendiu de proporții s-a produs în dimineața zilei de 22 ianuarie într-un bloc de locuit de pe strada Șoseaua Bucovinei din orașul Edineț. 19 persoane au fost evacuate din clădirea cuprinsă de flăcări. Din fericire, niciun locatar nu a avut de suferit.  

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 7:39. Potrivit primelor informații scara unui bloc de locuit a fost inundată cu fum, după ce un apartament de la etajul patru a fost cuprins de flăcări.

La fața locului au intervenit două echipe de pompieri. Ajunși la destinație, salvatorii au stabilit că în apartamentul unde a izbucnit arderea se aflau două persoane, iar alte trei de la etajele superioare nu reușeau să iasă întrucât fumul dens a inundat toată scară și aceștia riscau să se intoxice.

Publicitate

Din fericire, pompierii au reușit să salveze cele cinci persoane în mod de urgență reușind să-i predea serviciului medical. Acestea au primit îngrijirile necesare fără a avea nevoie de spitalizare. Acum, viața oamenilor este înafara oricărui pericol.

Ulterior, salvatorii au mai evacuat alte 14 persoane de la etajele superioare ale blocului pentru ca acestea să nu inhaleze produsele nocive. Astfel, în total, 19 persoane au fost evacuate.

În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale din interiorul unei bucătării cu suprafața de șase metri pătrați. Arderea a fost complet lichidată la ora 8:13.

Circumstanțele și cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilite. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 73 situații de risc.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal