
Ultimă oră: 2394 de moldoveni, testați pozitiv cu COVID-19. Trei persoane au pierdut lupta cu boala
Alte 2394 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 519 de cazuri în regiunea transnistreană. Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, din numărul total de cazuri, 29 sunt asociate cu contact în afara țării: șapte din Ucraina, cinci din România, cinci din Rusia, cinci din Italia, două din Cipru, două din Germania și câte unul din Azerbaijan, Portugalia și Cehia.
・
În total au fost efectuate 8897 de teste.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 409.397. Din numărul total de cazuri, 142 sunt în rândul lucrătorilor medicali.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 1816 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 106 în stare extrem de gravă și 9 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Alte 488 persoane au fost vindecate. În total, 370.993 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 14.634 persoane, iar 21.070 sunt sub supraveghere la domiciliu.