Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Facturile mari pentru consumul de gaze naturale i-au pus în gardă și pe managerii instituțiilor de învățământ din țară. Directorul Liceul Teoretic „Andrei Straistă” din orașul Anenii-Noi spune că vestea majorării tarifelor l-a îngrijorat, de aceea a început să caute soluții de eficiență energetică. 

„Ne-a speriat un pic pentru că deja bugetul este elaborat, bugetul este aprobat și în cazul acesta, primul lucru pe care l-am făcut, am încercat, în rezultatul prețurilor care sunt, să eșalonăm pentru perioada rece a anului și să vedem dacă ne ajunge”, susține managerul instituției de învățământ. 

Publicitate

Eugeniu Margine precizează că în funcție de temperaturile de afară, șeful de gospodărie are grijă să mărească sau să micșoreze temperaturile:

„În fiecare zi și săptămânal avem ședințe în care discutăm cum sunt cheltuielile, în funcție de săptămâna precedentă. În felul acesta, ne străduim ca lumea să se simtă comod, confortabil”.

Economii la consumul de căldură se fac mai ales în zilele de odihnă și în cele de vacanță.

„În weekend, dar și în vacanța de iarnă am stopat încălzirea și doar aveam grijă ca în cazul în care temperaturile s-ar fi mărit, din perspectiva protecției sistemului de încălzire, eram nevoiți să încălzim. Acum cadrele didactice au posibilitatea să lucreze și de la distanță”, susține Margine.

Cât despre cifrele de pe factură:

„Dacă să iau luna noiembrie, factura e de două ori mai mare, dar în acest context s-a mărit și valoarea de referință a elevului, valoarea de referință privitor la bugetul instituției și pentru fiecare elev. Am calculat și ni s-a făcut clar că nu e aceeași situație, dar în principiu”.

Din 1 noiembrie 2021, cetățenii RM plătesc un tarif de circa 11 lei pentru un metru cub de gaz, beneficiind de compensații de la Guvern. Din februarie, prețul ar putea crește din nou până la aproape 15 lei.

Amintim că, la 25 noiembrie 2021, Parlamentul a votat o lege prin care consumatorii casnici au beneficiat de compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică, asta după ce tarifele la aceste servicii au crescut. Prin urmare, se compensa prima gigacalorie consumată cu 2/3 din majorare, sau până 450 de lei pe lună, iar pentru consumatorii casnici de gaz natural,  67%, pentru primii 50m3 de gaz consumați și 50% pentru următorii 100.

Menționăm că, Moldovagaz mai are nevoie de circa 35 de milioane de dolari ca să achite către Gazprom până la 20 ianuarie 50% din consumul de gaze naturale a R. Moldova în luna ianuarie. Drept soluție, se continuă negocierile cu băncile pentru un eventual împrumut. Asta deși, instituția a primit un refuz de la una din cele patru bănci cu care discută. De altă parte, MoldovaGaz mizează și pe suport din partea Guvernului ca să reducă din sumă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal