Ministrul Infrastructurii a spus că a fost elaborată deja toată documentația pentru lansarea tenderului, în urma căruia Agenția Proprietăți Publice (APP) va contracta o companie internațională care să facă auditul datoriei.
„La ședința din săptămâna trecută a Consiliului de Observatori a „Moldovagaz” această informație a fost transmisă și reprezentanților „Gazprom” din consiliul de observatori. La ultima întrunire, s-a decis că se așteaptă comentarii de la reprezentanții „Gazprom” până la 25 ianuarie curent”, a declarat ministrul.
Andrei Spînu a precizat că cel târziu la data de 27 ianuarie, APP va anunța inițierea achiziției internaționale pentru realizarea acestui audit.
Vicepremierul a confirmat că reprezentanții „Gazprom” în Consiliul de Observatori au optat ca auditul să fie făcut de „Moldovagaz”: „Nu sunt corecți în abordări”. Menționăm că în protocolul semnat cu F. Rusă este specificat că auditul va fi făcut de către partea moldovenească.
În urma negocierilor cu Gazprom la Sankt-Petersburg, în octombrie 2021, partea moldovenească și cea rusească au semnat pe lângă contractul de livrare a gazelor naturale și un protocol.
Actul prevede că până la 1 mai 2022 părțile vor semna un Acord de reglementare a datorie MoldovaGaz către Gazprom pentru gazul livrat pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului pentru un termen de cinci ani.
Până la semnarea acestui acord, partea moldovenească va efectua un audit al datoriei MoldovaGaz pentru Gazprom pentru gazul livrat consumatorilor de pe malul drept al Nistrului. Raportul final al auditului urmează să fie coordonat cu Consiliul observator al MoldovaGaz.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.