BCS s-a adresat la Procuratura Generală. Se vrea investigarea gestionării crizei energetice

BCS s-a adresat la Procuratura Generală. Se vrea investigarea gestionării crizei energetice

Deputații fracțiunii parlamentare Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-au adresat cu un demers către Procuratura Generală. Parlamentarii solicită organului de drept investigarea gestionării crizei energetice. Potrivit lor, actuala Guvernare nu a negociat un preț bun pentru gazul natural și a prejudiciat bugetul de stat. 

„Am decis să ne adresăm la Procuratura Generală în privința îndeplinirii sau neîndeplinirii obligațiunilor funcționale de către Andrei Spînu. Având obligațiuni directe de asigurarea a țării cu gaz, actualul ministru nu a organizat negocierile din luna august. În rezultat vedem că economia noastră este doborâtă de tarifele mari și nu se vede nicio soluție pentru această situație”, a menționat deputatul Oleg Reidman.

Deputații solicită ca Procuratura să dea apreciere juridică, dacă există sau nu există prezența infracțiunii, care se referă la depășirea atribuțiilor de serviciu în privința ministrului Spînu și a altor factori de decizie din Guvern.

Publicitate

„Solicităm să fie dată o apreciere a următoarelor acțiuni: apreciere acțiunilor realizate de Guvern în gestionarea crizei energetice în perioada august-ianuarie; să investigheze mandatarea sau lipsa împuternicirii ministrului Spînu pentru negocierea cu Gazprom; să fie investigate condițiile și opțiunea privind prețul de achiziție a gazelor oferite de Gazprom în coraport cu condițiile solicitate de delegația R. Moldova; să fie investigată legalitatea proceselor alocării banilor din bugetul de stat pentru procurarea gazului natural din surse alternative; să se dea o apreciere juridică alocării sumei de 1,7 miliarde de lei oferite din bugetul de stat pentru achitarea indirectă de către Moldovagaz a datoriilor către Gazprom; să fie investigată constituționalitatea aprobării acestor resurse bugetare reieșind din legalitatea privind acordarea sumei de 1,7 miliarde de lei pentru majorarea de capital a firmei Energcom”, a explicat deputatul Vasile Bolea.

Amintim că, ieri, 24 ianuarie, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au depus o sesizare la Curtea Constituțională (CCM) prin care au contestat decizia Parlamentului de instituire a stării de urgență.

La ședința din 21 ianuarie a Parlamentului deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului în semn de protest. Atunci, ei declaraseră că starea de urgență a fost instituită abuziv și nu-și are rostul. „Au totul la dispoziție, Parlament, Guvern, Președinție, pentru ce lor situație excepțională?”, au întrebat deputații.

Starea de urgență la nivel național a fost aprobată de Parlament, cu voturile a 58 de deputați, pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, măsura a fost necesară pentru amânarea plății taxei pe valoare adăugată datorată de Moldovagaz statului și pentru a oferi Guvernului instrumentele legale necesare în vederea achitării restanțelor MoldovaGaz către Gazprom.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal