
Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
Ministerul de Interne din România a organizat o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege care prevede, printre altele, verificarea dacă solicitanții de acte de identitate locuiesc la adresa unde solicită stabilirea domiciliului. Articolul care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate dacă persoana nu locuiește la adresa declarată va fi revizuit, după ce mai mulți reprezentanți ai societății civile au semnalat nereguli în legătură cu acest text, scrie Digi24.
・
„Este cazul să revenim asupra unei mențiuni din proiect, în ceea ce privește anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenția - vorbim de anularea mențiunii de domiciliu. Această mențiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul național de evidență a persoanelor. În niciun caz această mențiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui polițist”, a declarat directorul Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu.
Doar instanța poate anula cartea de identitate
Participanții la dezbatere au reclamat că explicațiile directorului DEPABD sunt în contradicție chiar cu propunerile din proiectul de act normativ.
Acesta prevede că „în situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor anulează actul de identitate și efectuează mențiunea corespunzătoare în RNEP cu privire la încetarea termenului de valabilitate a actului de identitate”.
„În a doua parte a acestui an va deveni operațional sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă și avem în vedere simplificarea procedurilor, astfel încât cetățeanul să nu mai fie obligat să prezinte certificatele de stare civilă, acestea urmând a fi generate de noul sistem informatic. Pe de altă parte, avem în vedere o interconectare cu registrul de carte funciară, astfel încât dovada adresei de domiciliu sau de reședința să fie preluată în sistem electronic, plus o serie de simplificări”, a spus Cătălin Giulescu.
El a menționat că aceste simplificări vizează punerea în circulație în a doua parte a acestui an a cărții de identitate electronice la nivel național.
„Nimeni nu-şi propune o evaluare a tuturor menţiunilor din România. Totuşi, în România există aproximativ 100 de adrese la nivel naţional unde figurează mai mult de 1.000 de cetăţeni. La acele adrese, unde sunt nişte imobile la 50-70 metri pătraţi, figurează mai mult de 1.000 de persoane ca având domiciliul”, a mai declarat Giulescu.
El a precizat că va fi vorba de radierea privind mențiunea domiciliului, nu anularea cărții de identitate, care este o altă procedură față de care este abilitată doar instanța de judecată.
„Pe de altă parte, proiectul presupune o anumită intervenţie solicitată prin multiple petiţii de către cetăţeni, de regulă în momentul în care se realizează transferul de proprietate între foşti proprietari şi actuali proprietari. Foştii proprietari rămân să aibă domiciliul la adresă, urmând să preia pentru aceştia şi taxele pe care autorităţi locale le calculează numărul de persoane care figurează cu domiciliul la acea adresă”, a afirmat directorul DEPABD.
Giulescu a adăugat că menţiunea de domiciliu este o noţiune mai complexă, care printre altele presupune un anumit nivel de contact între autoritatea publică şi cetăţean.
„Intervenţia legislativă îşi propune să corecteze anumite situaţii, nimic mai mult, nu se va realiza niciun fel de evaluare a modului în care persoanele locuiesc sau nu locuiesc la adresă, deoarece domiciliul nu este singurul element analizat în ceea ce priveşte stabilirea corectitudinii domiciliului. Adică domiciliul nu trebuie să reprezinte în mod obligatoriu locul unde o persoană locuieşte”, a conchis Cătălin Giulescu.
Ministerul Afacerilor Interne a organizat, marţi, o dezbatere publică pe tema proiectului Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.