100 de milioane de euro, ajutor financiar nerambursabil, din partea României, pentru Moldova. Guvernul a votat pentru începerea negocierilor

100 de milioane de euro, ajutor financiar nerambursabil, din partea României, pentru Moldova. Guvernul a votat pentru începerea negocierilor

Guvernul Gavrilița a aprobat documentul care prevede inițierea negocierilor în vederea acordului dintre România și Republica Moldova, acord care se referă la implementarea unui program de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro. Banii ar urma să fie acordați pentru o perioadă de șapte ani.

Acordul cuprinde prevederi care vizează dezvoltarea cooperării în următoarele domenii de activitate:

sectorul energetic;

Publicitate

infrastructura de transport;

protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice;

lucrări publice și infrastructură;

întreprinderi mici și mijlocii;

independența mass-media;

reforma administrației publice;

afaceri interne;

sănătate;

educație;

cultură și patrimoniu;

cercetare, precum și turism.

Acordul are ca obiectiv stabilirea condițiilor și a mecanismelor în baza cărora România poate acorda asistență tehnică și financiară de la bugetul de stat în beneficiul Republicii Moldova. Potrivit documentului aprobat de Executiv, în aplicarea Acordului, România și Republica Moldova vor lua, de comun acord, măsurile necesare pentru realizarea de proiecte care să contribuie la:

intensificarea cooperării între România și Republica Moldova și dezvoltarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova;

racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României;

promovarea procesului de reforme în spirit european în Republica Moldova;

susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova;

impulsionarea dezvoltării Republicii Moldova și reducerea disparităților economice și sociale în Republica Moldova;

creșterea rezilienței Republicii Moldova la factorii destabilizatori.

Ca să primească banii, Republica Moldova urmează să întreprindă toate măsurile necesare pentru:

implementarea pe deplin a obligațiilor asumate în baza Acordului de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, cu accent deosebit pe continuarea reformelor necesare pentru apropierea de UE, inclusiv în domeniul justiției, combaterii corupției, mediului de afaceri;

conlucrarea în efortul comun de implementare a proiectelor derulate de România în Republica Moldova;

cooperarea strânsă cu România în vederea realizării investițiilor durabile de importanță strategică precum interconectările în sfera energiei şi a infrastructurii şi, în context, adoptarea tuturor măsurilor necesare legate de implementarea pe deplin a legislației referitoare la liberalizarea pieței energetice şi de asigurare a capacității de distribuție a energiei electrice şi a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova;

sprijinirea consolidării și protejării prezenței investiționale a României în Republica Moldova, în conformitate cu tratatele în domeniu dintre cele două părți și obligațiile internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv prin crearea unui mecanism transparent pentru comunicarea oportunităților de afaceri;

consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal