Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat proiectele de calcul privind creșterea tarifului pentru consumatori la energia electrică. Anunțul vine în contextul în care anterior, doi mari distribuitori din domeniu au solicitat instituției acest lucru.
Astfel, ANRE a propus pentru Premier Energy o majorare a tarifului de la 1,51 lei până la 1,92 lei, față de 2,78 lei, cât a solicitat inițial furnizorul de energie electrică.
În ce privește consumatorii țării, instituția a propus creșterea tarifului de la 2,04 lei la 2,25 lei, față de 3,06 lei cât a solicitat inițial furnizorul FEE Nord.
ANRE a anunțat că proiectele propuse urmează să fie dezbătute în ședință publică, fără a preciza însă data la care va avea loc aceasta.
Anterior, la 24 ianuarie curent, furnizorul de energie electrică din nordul țării, a venit de asemenea cu o solicitare de majorare a tarifelor la energia electrică pentru consumatorii din raioanele de nord, solicitarea fiind de a majora tariful până la 2,45 lei/kWh.
Amintim că, la 10 ianuarie curent, Premier Energy s-a adresat cu o solicitare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetica (ANRE) de majorare a tarifelor la energia electrică pentru consumatori. În prezent, tariful pentru populație este de 1,51 lei/kWh, iar dacă solicitarea Premier Energy va fi acceptată de ANRE, prețul kWh va ajunge la 2,79 lei. Compania a explicat ulterior că majorarea tarifului la energia electrică are legătură cu creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale la nivel mondial, menționând că în aceste condiții sunt înregistrate devieri negative.
Vezi și aceste știri

Energie electrică mai scumpă pentru consumatorii din nordul țării? Furnizorul FEE-Nord cere majorarea prețului până la 2,45 lei/kWh

Un parc fotovoltaic va fi construit la Sîngerei. Circa 900 de gospodării vor consuma energie electrică regenerabilă

Moldova va procura energie electrică din mai multe surse. Guvernul a votat pentru diversificarea furnizorilor
Advertoriale

METRO a provocat viitorii bucătari să concureze în „rețete delicioase” la Campionatul Gastronomic pentru Juniori

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”
