
Australian Open a ajuns în faza semifinalelor, vezi cine sunt ultimii rămași în competiție
După 11 zile de competiție, primul Mare Șlem al anului a ajuns aproape de sfârșit. Am aflat și ultimile necunoscute în ceea ce privește calificarea în semifnale.
・
La feminin, Ash Barty, favorita numărul unu al turneului, va juca în compania lui Madison Keys (51 WTA). Favorita publicului, Barty, a ajuns în semifinală fără să piardă vreun set. De partea cealaltă, Keys a eliminat pe parcurs jucătoare mai bine cotate ca ea. Krejcikova sau Paula Badosa nu au reușit să facă față jocului agresiv demonstrat de americancă.
În cealaltă semifinală vor juca Danielle Collins, locul 32 în lume, cu Iga Swiatek, aflată pe nouă în clasamentul WTA. Iga s-a calificat după mai multe reveniri în meciurile pe care le-a disputat. Aceasta a revenit de la 0-1 la seturi cu Sorana Cîrstea, dar și cu Kaia Kanepi. Pentru Collins aceasta va fi a doua calificare consecutivă în careul de ași la AO.
La masculin sferturile de finală au oferit meciuri de pus în ramă. Am avut parte de reveniri de la 2-0 la seturi și meciuri de cinci seturi.
Prima semifinală se va disputa între Rafael Nadal și Matteo Berrettini. Cei doi sunt despărțiți de doar două locuri în clasamentul ATP. Rafa se află pe locul cinci, iar italianul pe șapte. Legendarul jucător spaniol este în căutarea titlului cu numărul 21 în materie de Grand Slam-uri. Spaniolul nu a avut viața ușoară în sferturi. Denis Shapovalov a reușit să-i fure două seturi, însă a cedat în ultimul set. Matteo, la fel, a avut parte de un meci greu, dar spectaculos cu Gael Monfils. Deși a condus cu 2-0, italianul s-a văzut egalat, iar meciul a mers în decisiv. În setul cinci, Berrettini a reușit două break-uri și s-a impus la doi.
A doua semifinală va fi între Stefanos Tsitsipas (4 ATP) și Daniil Medvedev (2 ATP). Tsitsipas a reușit performanța de a ajunge din nou în penultimul act. Elenul a trecut în trei seturi de Janik Sinner, 6-3, 6-4, 6-2. De partea cealaltă, Medvedev a reușit calificarea după o luptă superbă cu Felix Auger-Alliasime. Rusul a fost condus 2-0 la seturi. Medvedev a reușit să fie mai constant după ce a fost tras acoperișul pe Rod Laver. Setul trei a fost adjudecat la tie-break. Până la final, favoritul numărul unu al turneului nu a mai pierdut niciun game la serviciu și s-a impus cu 3-2 la seturi. Aceasta va fi a 9-a confruntare între cei doi. Scorul la general este de 6-2 pentru Medvedev.
Australian Open este primul Grand Slam al anului și are premii totale în valoare de 75 de milioane de dolari australieni.