Văzând consecințele distructive ale celui de-Al Doilea Război Mondial și ale altor războaie mari și mici, mințile luminate ne-au preîntâmpinat că ura n-aduce decât mai multă ură și suferință. Din păcate, lumea rareori învață din istorie, iar oamenii și politicienii nu pleacă prea des urechea la argumente umaniste. În timp ce florile se ofileau încet pe mormintele victimelor războiului mondial fără sens, așa-zișii ciobani politici deja instigau la noi conflicte. Aceeași istorie se repeta iar și iar. Astăzi, după aproape un secol de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ne amintim de generații de instigatori la ură care au jucat, continuu, cartea urii pentru a ne atrage în dezbateri istorice inutile. De parcă răspunsul la întrebarea cine se face vinovat le-ar oferi o a doua șansă tuturor celor care au rămas zăcând pe câmpurile de luptă.

În acest articol ne propunem să discutăm o chestiune ce conectează istoria cu modernitatea. Întrebarea pe care o vom lansa îi deranjează pe mulți tineri născuți în valori moderne și liberare, care nu au trăit experiența unui război și a unei uri ideologice, dar care sunt constant învățați că sunt datori să comemoreze și să-și aducă aminte războiul, fiind preveniți să fie precauți în fața unor dușmani permanenți. Așadar, ne întrebăm cum putem construi un viitor al societăților noastre, bazat pe valori umanitare cum ar fi iubirea și respectul pentru alte națiuni, fără a fi, în același timp, acuzați că nu aducem un omagiu victimelor trecutului?

Comemorarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în opinia noastră, nu e o tradiție dăunătoare care ar împiedica națiunile să acceadă în viitor. Pe de altă parte, comemorarea trecutului unifică membrii națiunii, adunându-i în jurul unor amintiri colective. Pericolul vine din alte părți – dinspre afaceriștii politici deghizați în politicieni locali, organizații radicale, state-vecine rău-intenționate care folosesc onoarea și respectul oamenilor pentru a-și promova agenda politică ascunsă.

Crede că pentru a anula efectele negative ale otrăvirii propagandistice asociate comemorării celui de-Al Doilea Război Mondial, care vine de la actorii politici rău-intenționați, trebuie să schimbăm accentele asupra modului în care comemorăm. În loc să căutăm în istorie demoni vinovați, creând astfel neîncredere în rândul națiunilor, merită să începem să comemorăm pierderea umană. Acest tip de comemorare va crea respect pentru omenire. Acest articol este realizat prin utilizarea metodologiei de cercetare a analizei istorice asupra cazurilor Belarusului, Armeniei și Ucrainei.

Un război – puncte de vedere cu multe substraturi

Dacă ați fi avut șansa să ascultați istorisiri despre cel de-Al Doilea Război Mondial din partea unor purtători de cuvânt ai puterii din Armenia, Belarus sau Ucraina, ați fi crezut că ați ascultat istoria unor războaie diferite. E așa pentru că mint? De obicei, nu. Ei doar aleg diferite fapte din aceeași poveste. Asta face diferența dintre istoriografie și istorie. În timp ce prima arată un catalog de evenimente, a doua e o selecție de evenimente și atribuiri de sensuri. Cel mai important lucru aici nu e întrebarea ce s-a întâmplat în realitate, dar cine trebuie să interpreteze ce s-a întâmplat și pentru ce folosesc politicienii această interpretare. Mai departe vom încerca să explicăm de ce în unele state același război se vede diferit și de ce anumiți lideri politici insistă pe niște realități în particular, asociate unuia și aceluiași război, dacă noi toți am avut aceeași soartă.

Fiind parte a URSS, Armenia, Belarus și Ucraina au avut același tablou al celui de-Al Doilea Război Mondial. Războiul a fost prezentat drept o rezistență sacrificială devotată și unificată a națiunii sovietice împotriva unui inamic crud. Dizolvarea uniunii a pus capăt ideologiei rezistenței comune și a dat start reinterpretării trecutului. Liderii politici ale țărilor nou-formate au început să caute cum să „recicleze” mai bine puternicele sentimente naționale și patriotice, manifestate în practici comemorative organizate de dragul politicului. În câțiva ani, imaginea celui de-Al Doilea Război Mondial a început să capete alte semnificații. S-a transformat și modul în care bătrânii noștri își aminteau războiul. Noile generații au învățat alte istorii. Așadar, după ani de independență și valuri de lideri politici care promovau această nouă imagine, noi am început să avem societăți complex stratificate în fiecare stat est-european. State formate din oameni care priveau același eveniment istoric prin lentile absolut diferite de cele ale părinților lor.

Reinterpretarea celui de-Al Doilea Război Mondial a luat căi diferite în fiecare dintre țările est-europene. De exemplu, în Ucraina, naționalizarea ideologiei comemorative s-a dezvoltat pe două direcții. Prima e o variantă apropiată de stilul de comemorare sovietic, care a alimentat ideologia luptei maniheice purtate între forțele bune și cele ale răului, divizând oamenii după vechea ideologie. A doua a fost abordarea naționalistă care a deconectat ucrainenii de restul contextului sovietic comun. Spre deosebire de primul tip de comemorare, acesta a pus un accent îndrăzneț pe valoarea umană. Scopul interpretării naționaliste a fost să arate că lupta a fost dusă nu doar pentru apărarea patriei, ci și pentru păstrarea omenirii amenințate atât de puterile naziste, cât și de cele sovietice. Până în 2000, aceste două fire narative se dezvoltau în paralel fără să se ciocnească prea mult între ele. Mai târziu, acestea au degenerat, treptat, în conflicte. „Revoluția demnității”, cea din 2013-2014, și presupusa trădare a președintelui pro-rus Victor Ianukovici au împuternicit liga națională. Acest eveniment a dat startul procesului de decomunizare, urmat de crearea Institutului Ucrainean al Memoriei Naționale. Ziua de Comemorare și Reconciliere a fost stabilită pe 8 mai. În locul panglicilor Sfântului Gheorghe, o floare roșie de mac a devenit simbolul oficial al Victoriei asupra nazismului. În cele din urmă, comemorarea de tip naționalist a câștigat votul popular.

Spre deosebire de cazul ucrainean, în care simbolismul procesului de comemorare s-a schimbat de-a lungul anilor, poziția folosită în Belarus și Armenia s-a schimbat doar în perioada de răscruce când s-a făcut tranziția de la dominația sovietică la crearea statelor independente. De atunci, timp de 30 de ani, mesajul de comemorare a rămas aproape neschimbat. În Belarus, puterea a jucat la greu cartea comemorării celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși au fost introduse variații nesemnificative în accente și intensitate, mesajul general a rămas același. Aici, națiunea a fost prezentată ca principalul actor și beneficiar al eroicei rezistențe de război. Lozinca „cel puțin nu avem război” a fost folosită de cei de la putere pentru a obține avantaje politice în sprijinul regimului autoritar. Acest tip de politică pare să legitimeze ura față de democrațiile occidentale, dar și nevoia unui aparat puternic coercitiv și apartenența la clubul dictatorilor estici care au manifestat de-a lungul anilor aceleași orientări anti-occidentale. Pentru a nu fi confundată accidental cu naționalismul Putinist, narațiunea belarusă a celui de-Al Doilea Război Mondial a fost ușor modificată pentru a arăta diferit. 

În Armenia, spre deosebire de cazurile din Belarus și Ucraina, comemorarea celui de-Al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată folosită de elite pentru a obține beneficii politice, chiar dacă liderii politici s-au schimbat de mai multe ori și ar fi putut încerca să facă uz de ea. Armenia a păstrat narațiunea sovietică a celui de-Al doilea război mondial și percepția eroică a războiului, eliminând treptat partea ideologică sovietică din ecuație. Memoria națională a victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost amestecată cu cea a Războiului din Arțah care a avut loc în perioada 1988-1992, ceea ce a dus la crearea forțelor militare din Arțah. În Armenia, pe 9 mai sunt marcate trei sărbători: înfrângerea Germaniei naziste, crearea armatei Arțah și victoria în războiului din anii 1990. Participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial i-a ajutat pe armeni să redirecționeze atenția publicului care-i privea drept victime ale genocidului armean. Participarea eroică în cel de-Al Doilea Război Mondial a contribuit la formarea identității naționale în jurul imaginii unei națiuni puternice și învingătoare. Prin urmare, percepția celui de-Al Doilea Război Mondial își are locul constant în definirea identității naționale armene. Simbolismul sărbătoririi celui de-Al Doilea Război Mondial în Armenia a fost, de asemenea, mai constant decât în ​​alte state, deoarece simbolurile sărbătorii nu au depins de cei de la guvernare și de ideologia lor.

Cum să schimbăm practica de comemorare pentru a consolida identitatea națională, a promova respectul și pacea?

Comemorarea celui de-Al Doilea Război Mondial în statele est-europene e o puternică practică ce întărește identitățile culturale și politice naționale ale națiunilor. Onorarea victimelor în ceremoniile anuale dedicate celui de-Al Doilea Război Mondial e despre păstrarea în minte a istoriei și mecanismelor puternice de unificare a concetățenilor în jurul valorilor comune unice. Dezmembrarea acestei practici este imposibilă, dar este și periculoasă pentru că va slăbi legătura dintre cetățeni. Pe de altă parte, promovarea unei practici agresive de comemorare, care urmărește să denigreze foștii inamici de război, împiedică viitoarea reconciliere și construirea încrederii. Construirea națiunilor pe aceste condiții prealabile de identitate este similară cu formarea unei armate de soldați devotați care urăsc statele vecine. E ca și cum ai pretinde că o faci cu stimă față de trecut și nu vei folosi acești soldați pentru scopuri meschine. După încheierea Primului Război Mondial, am văzut deja povestea asta și am aflat că nu funcționează așa. Pacea ar trebui să fie construită pe încredere, prietenie și interese comune. Pentru a atinge aceste valori, avem nevoie de iertare și reconciliere. De aceea, narativul comemorării celui de-Al Doilea Război Mondial ar trebui să se schimbe. Trebuie să încetăm să ne uităm la cine a fost vinovat și să începem să lăudăm valorile umane și cultura umană.

Cultura este unul dintre cele mai bune drapele sub care pot fi uniți oamenii divizați. Acest lucru se poate face prin transformări lente folosind metode educaționale de bază - producție de filme documentare, emisiuni TV, literatură, celebrarea evenimentelor culturale și istorice dedicate valorilor umanitare, instituirea altor ceremonii și multe alte mijloace care au drept scop pacea și cooperarea. Concentrarea atenției asupra memoriei culturale va ajuta la crearea unor opere de artă despre cel de-Al Doilea Război Mondial acceptabile pentru națiuni. Astfel, memoria culturală ne va da putere să răspândim mesaje care pot preveni viitoarele războaie. Această politică ar trebui să fie sprijinită de acțiuni ferme care vizează marginalizarea acelor lideri politici care instigă oamenii la ură și neîncredere. Impactul acestei politici va fi unul pozitiv și de lungă durată. La nivel național, statele vor reuși să creeze societăți puternice. unite în jurul ideologiilor naționale unice. La nivel regional, țările vor construi legături culturale, politice și economice. Într-un final, relațiile pozitive instituite pe intern și între națiuni vor împiedica repetarea conflictelor catastrofale anterioare. 

Autori: Mark Mazureanu, Elina Geghamyan, Oleksandra Klochko, Tsimafei Misiukevich

* Opiniile și punctele de vedere exprimate în acest articol le aparțin autorilor și nu reflectă politica oficială AGORA sau poziția Fundației Konrad Adenauer cu sprijinul căreia a fost realizat.