Cum vor evolua dosarele de rezonanță în 2022? Previziunile făcute de CRJM

Cum vor evolua dosarele de rezonanță în 2022? Previziunile făcute de CRJM

Dosarele de rezonanță, cum ar fi furtul miliardului din sistemul bancar, spălătoria rusească sau fraudele comise pe timpul regimului Plahotniuc ar trebui să aibă un deznodământ logic în 2022, așteptat de populație. Cu astfel de previziune a venit, într-un raportat al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea.  

„Extrădarea lui Plahotniuc din Ciprul de Nord, unde se presupune că acesta se află la moment, îmi pare mai greu de realizat chiar decât aducerea pe cale judiciară a lui Veaceslav Platon din Marea Britanie. Totuși, aceste investigații, care trenează de peste cinci ani, nu mai pot fi ținute pe pista de rezervă. Îmi imaginez totuși cu greu că progrese în dosarele complexe pot avea loc înainte de numirea noii conduceri a Procuraturii Anticorupție”, a conchis președintele CRJM.

Potrivit lui, dezlegarea epopeii privind înlăturarea procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo și alegerea noului procuror-șef anticorupție vor arăta cum se vor produce schimbările în procuratură.

Publicitate

„Personal, nu văd cum partidul de guvernare PAS și actualul președinte, Maia Sandu, ar putea coabita mai departe cu Alexandr Stoianoglo în fruntea Procuraturii Generale (PG), în eventualitatea în care acesta ar obține revenirea sa în funcție. Pe de altă parte, tergiversarea numirii unei noi conduceri a procuraturii perpetuează menținerea în funcții importante în PG a multor persoane care merită să se afle de partea cealaltă a gratiilor”, a menționat Vladislav Gribincea.

Menționăm că, actualmente, funcția de procuror interimar al PG este asigurată de către Dumitru Robu. Acesta își propune să realizeze o reformă în cadrul instituției, solicitând un acord de la Consiliul Superior al Procurorilor. În prezent, Alexandr Stoianoglo se află sub control judiciar.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal