Holocaustul, prin ochii copiilor secolului XXI: „Unele istorii m-au frapat până la lacrimi” sau „Suntem egali și trebuie să avem milă” (VIDEO)

Holocaustul, prin ochii copiilor secolului XXI: „Unele istorii m-au frapat până la lacrimi” sau „Suntem egali și trebuie să avem milă” (VIDEO)

Drama a milioane de evrei și romi care au trăit ororile Holocaustului din anii celui de-al Doilea Război Mondial a devenit de doi ani obiect opțional de studiu în 53 de școli din țară. Mii de elevi află istoriile sfâșietoare a supraviețuitorilor și studiază mai mult decât scrie în cartea de istorie despre ororile din lagărele de concentrare. „27 ianuarie, ziua comemorării victimelor Holocaustului,  este o zi  de „istorie pe viu” care nu ne lasă să uităm și ne învață că niciodată nu trebuie să acceptăm regimuri care nu respectă valorile general umane și libertățile democratice”, spune profesoara de istorie de la gimnaziul din Cornești, Maria Sasu.

Au trecut aproape 80 de ani de la evenimentele care au zguduit omenirea, iar, în prezent, realitatea cruntă despre care istoria a tăcut o perioadă îndelungată a ajuns să fie studiată în școlile din R. Moldova. În 2018 a fost aprobat un curriculum la disciplina opțională „Holocaust: istorie și lecții de viață”, iar, de doi ani, acest segment din istorie este predat aprofundat în instituțiile de învățământ din 25 de raioane ale țării sau în 84 de clase de a IX-XII-a ceea ce înseamnă 2.105 elevi.

Printre aceștia se numără și 16 copii din clasa a IX-a de la Gimnaziul din Cornești, raionul Ungheni. Elevii s-au dovedit nu doar sensibilizați de subiect, dar și printre cei mai activi. În 2018, la concursul republican printre gimnazii, unul dintre elevii acestei școli a ocupat locul întâi. De altfel, participarea la astfel de concursuri este o tradiție pentru elevii acestei instituții de învățământ.

Publicitate

„Despre Holocaust am auzit prima dată în clasa a V-a, când profesoara de istorie ne-a spus că data de 27 ianuarie este data comemorării victimelor. Am fost copleșită de milă și am fost șocată că au fost așa evenimente”, spune Cătălina Morozovschi, elevă în clasa a IX-a.

În prezent, Holocaustul este studiat, în calitate de disciplină opțională în clasele de gimnaziu. „La lecții organizăm dezbateri și aflăm multe detalii despre cum s-a întâmplat și ce s-a întâmplat cu aceste etnii. Învățăm să nu facem diferențe între rase și etnii. Învățăm că suntem egali”.

De altfel, anume pe posibilele cauze ale declanșării Holocaustului s-a axat Cătălina în lucrarea sa, pe care a prezentat-o la concursul din anul trecut. Eleva a luat primul loc printre participanți.

Milina Șoltoianu este deja absolventă a Gimnaziului „Cornești”. Dar, în 2020, s-a numărat printre elevii interesați de acest subiect. La concursul „Holocaust: Istorie și lecții de viață” a reușit să obțină mențiune printre elevii din întreaga republică, participând la proba eseu.

...

În anii regimului comunist tema Holocaustului a fost închisă în arhive, pentru o perioadă lungă. Doar azi, când încercând să construim democrația, avem dreptul să spunem lucrurilor pe nume și să ne informăm mai profund la toate subiectele ce țin de odioasele crime de război ...”.

Cea care a reușit să atragă atenția copiilor asupra evenimentelor sensibile din perioada Holocaustului și să aprindă interesul elevilor pentru subiect este profesoara de istorie din gimnaziu, Marina Sasu.

...

27 ianuarie, ziua în care comemorăm victimele Holocaustului, este o zi de „istorie pe viu” care nu ne lasă să uităm și ne învață că niciodată nu trebuie să acceptăm regimuri care nu respectă valorile general umane și libertățile democratice. De altfel, studiul Holocaustului constituie și astăzi cel mai negru capitol al secolului XX”, spune Marina Sasu.

„E important ca subiectul să fie studiat în școală, pentru ca istoria să nu se repete și să nu existe lucruri similare cum a fost genocidul în privința acestor etnii. Am observat că studiind Holocaustul, copiii au devenit mai sensibili față de cei din jur, sunt mai săritori la nevoie”, a adăugat directoarea gimnaziului „Cornești”, Valentina Morozovschi.

De altfel, Holocaustul a ajuns și în atenția elevilor care nu au astfel de curs opțional și studiază subiectul în cadrul lecțiilor de istorie. Este exemplul mai multor elevi de la Liceul Teoretic „Cotiujenii Mari”.

„Holocaustul a fost una dintre cele mai negre și întunecate pagini din istoria contemporană. A fost o crimă împotriva umanității, drepturile umane au fost încălcate, într-o măsură greu de imaginat. Am fost frapată până la lacrimi după ce am citit unele mărturii. Am crezut că e ceva ireal, mai ales după ce am aflat cât de mulți oameni au murit - 11 milioane, dintre care șase milioane erau evrei. M-a marcat că și pe teritoriul R. Moldova s-au întâmplat aceste lucruri. Au fost lagăre de concentrare și exterminare a evreilor. Trebuie să devenim mai toleranți și mai buni”, spune Elena Tîltu, elevă în clasa a XII-a, la Liceul Teoretic „Cotiujenii Mari”.

Una dintre profesorii liceului, cea care pune accent pe evenimentele Holocaustului la lecțiile de istorie, este Ilona Tîltu. „Acele evenimente groaznice trezesc milă și compasiune în sufletul elevilor. În timpul războiului, când toate legile își pierd din valoare, au murit oameni nevinovați, după principii politice nesănătoase, nefondate”, spune profesoara, care de altfel, accentuează că, în prezent, copii pot studia „o altfel de istorie”, cea în care să-și expună punctul de vedere și să-și creeze propriile concluzii.

Frântură din eseul elevei Elena Tîltu: „Ziua de 27 ianuarie, când se comemorează victimele Holocaustului poate fi o asociere în inimile celor care au supraviețuit și continuă să trăiască cu o a doua șansă la viață, ca să fie mesagerii în numele celor plecați de a preîntâmpina omenirea contemporană de acțiunile criminale ale unor regimuri politice apuse. Iar noi ce încercăm a face „dreptate”, nu trebuie să uităm căci: „Nimeni nu este capabil de recunoștință mai mult decât acela care a reușit să scape din regatu nopţii” E.Weisel. Cu siguranță, nu dorim să simtă nimeni pe propria piele chinurile unei politici tirane, ci să trăim și în continuare în Pace, împreună cu urmașii noștri și urmașii urmașilor noștri, prin formare de valori democratice bazate pe respect, toleranță, înțelegere, compătimire și optimism! ”.

AGORA menționează că la 27 ianuarie sunt comemorate victimele Holocaustului. În această zi, a fost eliberat unul dintre cele mai groaznice locuri din acea perioadă - lagărul de concentrare de la Auschwitz.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, etniile de evrei și romi au trăit teroare, acțiuni dure ce s-au întâmplat și pe teritoriul Basarabiei. Aceștia au fost deportați, iar mulți au sfârșit în chinuri groaznice în lagărele de concentrare naziste. În Basarabia, în vara anului 1941, erau 49 de lagăre de concentrare și ghetouri la Chişinău, Vertiujeni, Edineţ, iar în regiunea transnistreană erau 189 astfel de lagăre.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal