
În 2021 salvatorii și pompierii intervenit în peste 21 de mii de situații - cel mai mare număr din ultimii 20 de ani
În anul 2021 salvatorii și pompierii au recepționat 27 696 de apeluri de urgență de la 112. Tot în anul precedent s-a păstrat tendința multianuală de creștere a numărului de misiuni la intervenții, fiind înregistrată un număr de 21.131, acesta fiind cel mai mare din ultimii 20 de ani.
・
Subdiviziunile IGSU au realizat în anul 2021 în mediu câte 58 de misiuni pe zi, comparativ cu 15 misiuni pe zi în anul 2002, ceia ce atestă o creștere cu aproximativ 30%. Timpul mediu de răspuns la apelurile de urgență a constituit 19 minute și 26 de secunde.
În urma misiunilor realizate au fost salvate 533 de persoane dintre care, 345 la intervenții de căutare salvare, 176 la incendii și 12 la intervenții SMURD, ceia ce constituie o creștere cu 269 de persoane mai mult comparativ cu anul 2020.
Pentru a reduce impactul riscurilor, IGSU a organizat 14 campanii de sensibilizare și informare a cetățenilor care au dus la reducerea cu 9% a numărului de incendii, reducerea cu 21% a cazurilor de deces în incendii, reducerea cu 75% a cazurilor de deces a copiilor în incendii, dar și reducerea cu 13% a cazurilor de înec.
Angajații IGSU au instruit 595 de mii de persoane, au vizitat 121 mii de locuințe și au montat 482 de detectoare de fum în 439 de locuințe din 60 de localități din țară.
În premieră pentru IGSU, începând cu anul trecut absolut toate subdiviziunile IGSU au fost dotate cu echipamente TETRA, ceia ce reprezintă principalul mijloc de comunicații operative, iar telefonia mobilă a trecut la mijloc de rezervă.
În cadrul proiectului SMURD 2 finanțat de fonduri ale Uniunii Europene au fost achiziționate 21 de autospeciale de intervenție, iar începând cu anul trecut IGSU testează în pilotare o procedură de identificare a locației pentru intervenție în baza datelor de geo locație expediate la dispecerate pe smartphone ceia ce a dus la diminuarea timpului de răspuns cu 52 de secunde la subdiviziunile unde tehnologia este pilotată.
Precizăm că, în prezent, șef al IGSU este Alexandru Oprea, numit în funcție în data de 13 ianuarie 2022. Până atunci, timp de 15 ani, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost condus de generalul Mihail Harabagiu, care a fost eliberat la data de 12 ianuarie, în baza cererii de demisie din proprie inițiativă.