
Gavrilița respinge acuzațiile Promo-LEX și vine cu precizări pe marginea declarației privind uzina de la Râbnița
Prim-ministra Natalia Gavrilița a respins acuzațiile formulate de Asociația Promo-LEX în adresa Guvernului, potrivit cărora executivul nu ar acționa pentru protejarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de autoritățile de la Tiraspol. Șefa Cabinetului de Miniștri susține că acest subiect se află în permanență pe agenda Guvernului, iar în ce privește uzina metalurgică din Râbnița, aceasta susține că o eventuală menținere a interdicției UE ar duce la includerea Moldovei pe o listă neagră din cauza „activității unei întreprinderi din stânga Nistrului”.
・
„Acuzația că Guvernul nu acționează pentru protejarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de autoritățile de la Tiraspol nu corespunde adevărului. Subiectul se află în permanență pe agenda Cabinetului de miniștri și, în special, a Biroului politici de reintegrare”, a scris șefa Guvernului pe pagina sa de Facebook.
Potrivit prim-ministrei, o eventuală decizie a UE de menținere a interdicțiilor actuale ar risca să ducă la apariția unui precedent extrem de periculos „pe care nu îl putem accepta”.
„În ceea ce ține de piața metalelor uzate, includerea Moldovei pe o lista neagră din cauza activității unei întreprinderi din stânga Nistrului este un precedent extrem de periculos pe care nu îl putem accepta. Decizia UE vine pe fundalul unor intenții de a atrage investiții în piața metalurgică din Moldova care ar sparge monopolul uzinei de la Rîbnița în utilizarea metalelor colectate pe teritoriul Republicii Moldova, fapt care descurajează aceste investiții”, a precizat Gavrilița.
Șefa executivului a menționat că deciziile referitor la importul metalelor vor fi adoptate de autoritățile Republicii Moldova pentru fiecare întreprindere în parte.
Amintim că, pe 27 ianuarie curent, Asociația Promo-LEX a emis o declarație în care a afirmat că regretă declarația Prim-ministrei Natalia Gavrilița privind presupusul interes al Republicii Moldova în reluarea importului de fier vechi pentru uzina metalurgică din Râbnița, în condițiile evitării abordării problemelor și a cazurilor grave de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană.