Cu toate acestea, privirea în față a adevărului, cu ochii larg deschiși, este un exercițiu excelent pentru a învăța să ne uităm la trecut și să-l suportăm. Iar adevărul regimurilor este unul - acestea sunt susținute și alimentate de oameni.

Citiți și „EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective”

Ororile comise de regimuri sunt ceva la ce oamenii iau parte - de la banala indiferențăi până la implicarea directă în denunțări și masacre. Bunăoară, să luăm Holocaustul din Moldova - în satele unde au fost măcelăriți evreii la execuție au participat și moldoveni. Carele pentru transportarea corpurilor la groapa comună tot de la localnici au fost luate. Dar e ceva despre care nu ne place să vorbim. Avem o imagine despre blândețea și nevinovăția poporului nostru, pe cât de eronată, pe atât de nocivă pentru dezvoltarea noastră.

Citiți și „File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000”

Cercetătorii în psihologie spun că orice om, indiferent de personalitatea lui, nivelul lui de integrare socială și productivitate, poate fi sedus de miturile ce alimentează ideologiile care stau la baza regimurilor, cu toate efectele lor secundare, cum ar fi „curățirile etnice”. Dacă e să vorbim de genociduri, în cadrul studiilor pe acest subiect au fost identificate trei tipuri de oameni, în dependență de comportamentul lor: trecătorii, salvatorii și autorii crimelor. Felul în care o persoană se poartă și tabăra în care ajunge sunt determinate de educație, propagandă și pericolul morții. Acești trei factori ne pot transforma în trecători, salvatori sau călăi.

Azi ne imaginăm cu greu cum a fost posibil Holocaustul și credem că genocidurile au rămas în istorie, alături de ideologiile supremației rasiale, etnice sau de clasă, războaiele de cotropire sau propaganda care determină oamenii să omoare alți oameni. Realitatea, însă, e alta. Paradoxal, pentru epoca în care trăim, ea e mai puțin vizibilă. Exterminarea uigurilor din China, genocidul etnicilor Rohingya din Birmania, zonele „libere de LGBT” din Polonia se întâmplă acum, cât atenția noastră e absorbită de tot ce are de oferit online-ul. Toți am devenit trecători.

Citiți și „Holocaustul, prin ochii copiilor secolului XXI: „Unele istorii m-au frapat până la lacrimi” sau „Suntem egali și trebuie să avem milă” (VIDEO)

Oare e în puterea noastră să schimbăm lucrurile? În mare parte, da. Prin educație, prin curiozitate, prin interes pentru ceea ce se întâmplă dincolo de bula noastră, prin întrebări puse la timp și gândire critică, prin dorința de a trece prin viață frumos și a lăsa în urmă, dacă nu fapte mărețe, măcar o amintire plăcută celor care vor veni după.