Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat astăzi demisia în cadrul unui briefing de presă. El a declarat că, în acest fel, nu vrea să alimenteze suspiciunile legate de studiile sale și vrea o anchetă transparentă în acest caz. Totodată, șeful Guvernului și-a exprimat speranța că odată cu demisia sa va fi creată o nouă coaliție de guvernare mai stabilă.
„Toți cetățenii sunt egali în fața Legii, iar justiția este una pentru toți, cred că un prim-ministru ca și orice alt cetățean al Republicii Moldova trebuie să sprijine o anchetă obiectivă și transparentă și să beneficieze de aceadta. Îmi pare rău că subiectul privind absența sau lipsa unei diplome să ia conotații diferite și să fie folosită în jocurile politice.
Vreau să fac un anunț fără precedent în Republica Moldova, vreau să-mi anunț demisia, consider că odată cu aceasta nu va exista suspiciunea că tot ce s-a desfășurat este corect, transparent”, a declarat premierul.
„Sunt împăcat cu mine și cu deciziile, sunt conștient ca gestul meu poate fi intrepretat, dar nu este unul politic. Este un pas foarte bine calculat și matematic. Vreau sa vadă în demisia mea, un pas înainte în formarea unei noi guvernăriSper că demisia mea va forma o majoritate, de data aceasta mai stabilă ”, a mai adăugat el.
Vedeti mai jos imagini de la briefing: