Trei polițiști de frontieră și alți 11 inculpați vor compărea pe banca acuzațiilor într-un dosar de contrabandă cu țigări

Trei polițiști de frontieră și alți 11 inculpați vor compărea pe banca acuzațiilor într-un dosar de contrabandă cu țigări

Trei polițiști de frontieră și alți 11 inculpați, din raionul Cahul și municipiul Chișinău, cu vârstele cuprinse între 30 și 50 de ani, vor compărea pe banca acuzațiilor într-un dosar de contrabandă cu țigări. Cauza a fost transmisă în judecată de către angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care au terminat urmărirea penală. Despre deschiderea dosarului s-a anunțat în noiembrie 2021, când au fost capturate  179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul.

„Printre angajații Poliției de Frontieră se numără un fost șef interimar al sectorului din Cahul, un fost șef al Direcției regionale sud și un subofițer”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale. 

În cadrul urmăririi penale au fost efectuate peste 20 de percheziții, peste 20 de interceptări de convorbire (inclusiv telefonice), circa 50 de audieri ale bănuiților și învinuiților. 

Potrivit prețurilor din Moldova, țigările de contrabandă ar costa peste 1,6 milioane de lei, iar pe piața Uniunii Europene – destinația intenționată a grupului infracțional, circa 4,3 milioane lei. Prin urmare, venitul infracțional ar fi constituit circa 2,7 milioane lei.

Potrivit legii penale, infracțiunea incriminată se pedepsește cu închisoare, pentru un termen de la patru la zece ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un polițist de frontieră, implicat într-un dosar de contrabandă cu autoturisme din UE. Cinci persoane au fost reținute

Un polițist de frontieră, implicat într-un dosar de contrabandă cu autoturisme din UE. Cinci persoane au fost reținute

Un fost polițist de frontieră, implicat într-o schemă de contrabandă cu țigarete de peste 200.000 de lei

Un fost polițist de frontieră, implicat într-o schemă de contrabandă cu țigarete de peste 200.000 de lei

Autoturism burdușit cu țigări de contrabandă, depistat la vama Sculeni (FOTO, VODEO)

Autoturism burdușit cu țigări de contrabandă, depistat la vama Sculeni (FOTO, VODEO)

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Două companii care oferă credite nebancare și-au suspendat activitatea. Anunțul făcut de CNPF
  • 3
    Care este nivelul fondului radioactiv în R. Moldova, după bombardamentele de la centrala nucleară din Zaporojie
  • 4
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.