Gheorghe Avornic, cel care a fost desemnat de Academia de Științe a Moldovei (AȘM) pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile, a anunțat că-și de demisia. Declarația a fost făcută la data de 31 ianuarie în cadrul unei conferințe de presă.
„Eu astăzi îmi declar demisa din funcția de membru al CSP, benevol, nesilit de nimeni. În spatele meu stați mulți oameni și nu vreau să sufere toate instituțiile unde de la cel mai înalt nivel au început să vină astfel de amenințări”, a spus Gheorghe Avornic.
Redacția AGORA i-a contactat luni pe reprezentanții Academiei de Științe a Moldovei. Purtătoarea de cuvânt a instituției Eugenia Tofan a spus că AȘM nu a formulat deocamdată o reacție cu privire la acest subiect.
Amintim că Gheorghe Avornic este unul dintre actualii avocați ai fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc. Acesta a fost desemnat de AȘM membru al CSP la data de 27 ianuarie curent.
Decizia instituției a fost dur criticată de ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, care a reclamat faptul că criteriul care cere candidaților la aceste funcții să aibă o „reputație ireproșabilă”, nu este întrunit. Și Maia Sandu a criticat candidatura acestuia.
Despre faptul că Gheorghe Avornic este unul din apărătorii lui Plahotniuc, presa a scris încă în 2020, atunci când în justiție se examina recursul avocaților fostului lider al PDM, privind anularea mandatului de arest în privința acestuia.
Vezi și aceste știri

Unul dintre avocații lui Plahotniuc, desemnat membru al CSP de Academia de Științe a Moldovei. Reacția Ministrului Justiției

Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci
