Sanctuarul vântului hoinar și al cântecului de păsări | Cum arată, în ianuarie, Grădina Botanică din Chișinău (NO COMMENT)

Sanctuarul vântului hoinar și al cântecului de păsări | Cum arată, în ianuarie, Grădina Botanică din Chișinău (NO COMMENT)

Imagini de poveste la Grădina Botanică din Chișinău. În mijlocul iernii, parcul s-a transformat  într-un sanctuar al vântului hoinar și al cântecului de păsări care nu fug de timpul rece. AGORA a făcut o scurtă plimbare, astfel încât să admirați și voi, chiar și de la distanță, peisaje nemaipomenite.

Anul trecut, în aceeași perioadă, Grădina Botanică era acoperită de un strat generos de zăpadă.

Publicitate

Conform datelor oficiale, Grădina Botanică se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și numără aproximativ 7.500 de mii de specii de plante.

Grădina Botanică din Chișinău este principala structură de cercetare în domeniul botanicii din Republica Moldova. A fost înființată în anul 1950, dar la început a existat în sectorul Buiucani, după care în 1965 a fost începută proiectarea ei în sectorul Botanica.

Parcul impresionează prin soluri, hidrografie și teren.Pe teritoriul Grădinii Botanice se întâlnesc peste 24 de tipuri de sol, inclusiv soluri aluviale, cernoziomuri bogate cu un strat de 80-90 cm, pe alocuri la suprafață apar roci a diferitor tipuri de argilă, nisipuri, iar în luncă persista soluri podzolice.

Peisajul teritoriului Grădinii Botanice, reprezinta o enormă semi-cupa, unde sunt expuse, într-o anumita ordine zonele vegetale care în miniatură reprezintă teritoriul Republicii Moldova.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal