Este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea legii cu privire la avocatură, proiectul de lege privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative.
În urma examinării lor în ședința plenară, primul proiect cu privire la avocatură a fost aprobat, devenind lege, iar celelalte două - în lectura întâi.
Potrivit deputaților, includerea unor subiecte suplimentare în ordinea de zi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului contravine normelor constituționale și a Regulamentului Parlamentului care stipulează că cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face în scris în adresa Biroului permanent şi cuprinde motivul, ordinea de zi propusă şi durata de desfășurare a sesiunii.
Deputații consideră că prin modificarea ordinii de zi a ședinței extraordinare au fost încălcate condițiile regulamentare de care depinde valabilitatea sesiunii extraordinare și solicită să fie declarată drept neconstituțională Legea nr.13 pentru modificarea cu privire la avocatură.
Amintim că în perioada 20 - 24 ianuarie apărătorii s-au aflat în grevă manifestându-și astfel nemulțumirea față de modificările propuse de Olesea Stamate la Legea cu privire la avocatură. Acestea vizau în primul rând faptul că judecătorii și procurorii cu cel puțin zece ani vechime în funcție și care vor dori să fie admiși în avocatură, vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului.
În al doilea rând, au fost introduse modificări care prevăd că avocații pot fi reținuți fără acordul Consiliului Uniunii Avocaților din R. Moldova în caz de infracțiuni flagrante, corupere pasivă, activă și trafic de influență.
Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate susține că în cel mai scurt timp va fi format grupul de lucru solicitat de apărători și se va elabora o inițiativă legislativă prin care va fi modificat Codul de procedură penală. Acest fapt, în opinia parlamentarei, va soluționa nemulțumirile apărătorilor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.