
Flori, cadouri și muzică. Cheful slujitorilor bisericești la Sângera, în plină pandemie
Au venit cu flori, cadouri și au ascultat muzică într-un local din suburbia orașului Chișinău, Sângera. Este vorba despre mai mulți slujitori ai bisericii, care în pofida restricțiilor epidemiologice au chefuit într-o sală de banchete. Astfel că, de mască și distanță socială - nici vorbă.
・
Echipa Jurnal TV a reușit să filmeze câteva clipe în interior, dar mai apoi a fost alungată, de către un bărbat care a refuzat să se prezinte. La scurt timp a intervenit și paznicul. Din imagini se poate vedea că mesele erau ocupate de preoți și soțiile lor.
„Se auzea clar că muzicienii cântau „Mulți ani trăiască!”, deși reprezentanții localului au încercat să ne convingă că nu este o zi de naștere. În timp ce proprietarul localului ne ținea de vorbă, preoții părăseau sala unul câte unul. Reprezentanții localului au recunoscut că nu le-au verificat la toți certificatele de vaccinare”, spun jurnaliștii.
La scurt timp a intervenit Poliția. În fața jurnaliștilor, oamenii legii au declarat că au înregistrat încălcări. Însă, mai apoi, într-un răspuns pentru Jurnal TV, forțele de ordine au spus exact inversul, adică ne-au asigurat că nu au depistat încălcări.
Tot poliția susține că în sală nu erau mai mult de 40 de persoane, chiar dacă din imagini se vede că numărul lor este mai mare. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei au spus că nu cunosc despre ce caz este vorba și au anunțat că vor reveni ulterior cu o reacție.
Conform ultimei decizii a autorităților din sănătate, este permis accesul în unitățile de alimentație publica doar cu certificatul covid-19, cu condiția ca în sală să rămână libere jumătate din locurile existente. Totodată, este interzisă organizarea oricăror evenimente private sau mese festive.