Ceslav Panico, susținut de Parlament la funcția de Avocat al Poporului

Ceslav Panico, susținut de Parlament la funcția de Avocat al Poporului

Ceslav Panico a fost ales în funcția Avocat al Poporului cu votul deputaților la ședința Parlamentului din 3 februarie. Candidatul a întrunit 57 de voturi. Acesta a preluat mandatul de Ombudsman pe un termen de șapte ani.

Ceslav Panico este vice-director al Institutului de Reforme Penale. El este responsabil de domeniile anti-tortură, asistență judiciară primară, instituții penitenciare și probațiune. Panico este membru al Consiliului Civil privind monitorizarea Centrului Naţional Anticorupţie, membru al Consiliului pentru prevenirea torturii. El a fost licențiat în drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în 2007. A urmat masterul la Universitatea de Stat din Moldova.

Candidatura a fost susținută de majoritatea parlamentară. Alt candidat, Alexandru Zubco a întrunit 21 de voturi în susținerea sa la funcția de Avocat al Poporului

Publicitate
...

Amintim că, șapte candidați au fost admiși la proba interviu în cursa pentru funcția de Avocat al Poporului: Violeta Gașițoi, Teodor Cârnaț, Ilie Rotaru, Emanoil Ploșnița, Ceslav Panico, Alexandru Zubco și Evghenii Goloșceapov.

Comisia pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului a decis înaintarea a doi candidați Plenului Parlamentului - Ceslav Panico și Alexandru Zubco.

Funcția de Avocat al Poporului a fost declarată vacantă după ce, la data de 9 decembrie 2021, deputații au aprobat cererea de demisie depusă de Natalia Moloșag.

Amintim că, Natalia Moloșag a fost demisă din funcția de Avocat al Poporului, chiar dacă aceasta și-a retras cererea. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat în cadrul ședinței din 9 decembrie 2021 a Parlamentului, cu votul a 82 de deputați.

Natalia Moloșag s-a trezit în centrul unui scandal, după ce în spațiul public au apărut informații că în cadrul instituției pe care o conduce, activează un fost client de-al ei, condamnat penal pentru proxenetism, care fără a fi angajat oficial, are acces la datele instituției.

Ca urmare a apariției acestor informații, 96 de organizații ale societății civile, au cerut explicații publice de la ex-avocata poporului, în legătură cu prezența lui Dumitru Godorog în activitatea instituției.

Fosta avocată a poporului a calificat informațiile apărute în public drept „calomnioase” și a declarat că acestea au început să apară, după ce a inițiat un control, în vederea reformării instituției și să dispună inventarierea patrimoniului Oficiului Avocatului Poporului, unde s-ar fi descoperit mai multe ilegalități admise de fosta conducere, dar și de unii colegi de breaslă.

Menționăm că fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), cea care i-a oferit votul de încredere în Parlament, de asemenea i-a cerut demisia.

Avocata Poporului Natalia Moloșag a anunțat despre faptul că la 2 decembrie curent a depus cererea de demisie în Parlament.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal