După aproape patru luni de la alegeri din Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia, Adunarea Populară și-a ales speakerul legislaturii a VII-a. Este vorba despre alesul poporului Dmitrii Constantinov, care a primit 18 voturi ale deputaților, scrie nokta.
Dmitrii Constantinov are 68 de ani și este de profesie zootehnician. În nota biografică a indicat că este director al Societăți cu Răspundere Limitată, ”Medelean Agro”.
Acesta a candidat pentru circumscripția nr. 21drept candidat independent.
Anterior, Dmitrii Constantinov a deținut funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei de Legislatura a V-a.
Amintim că, timp de aproape patru luni Adunarea Populară nu și-a putut desfășura pe deplin activitatea, nu a fost votat bugetul UTA Găgăuzia pentru anul 2022. Acum, banii sunt virați din bugetul anului 2021, unde sunt prevăzute sume financiare, în cazul unor astfel de situații de criză.
Structura legislaturii a VII-a a Adunării Populare a Găgăuziei a fost definitivată, după ce la data de 3 octombrie 2021, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, alegătorii din 17 circumscripții au ieșit la vot. În șase circumscripții au avut loc alegeri repetate, iar în 11 circumscripții s-a organizat turul doi de scrutin.
Astfel, competența Adunării populare a Găgăuziei arată în felul următor: nouă deputați reprezintă Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, 25 de deputați sunt independenți, iar un deputat reprezintă Partidul Acasă Construim Europa.
Amintim că în perioada electorală și în zilele în care s-au desfășurat alegerile din UTA Găgăuzia, AGORA a monitorizat evenimentele. În acest sens, am completat o pagină dedicată scrutinului din autonomie. Mai multe informații puteți accesa aici.
Vezi și aceste știri

În două zile, doi deputați din Găgăuzia s-au stins din viață

Vor gaz mai ieftin. O delegație a Adunării Populare a Găgăuziei se va deplasa la Moscova pentru „negocieri directe” cu Gazprom
