Procuratura Generală (PG) a anunțat că printre cele o sută de persoane sechestrate după miezul nopții, într-un local din capitală, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, nu s-au numărat și angajați ai instituției, după ce astfel de informații au apărut în presă. Anterior, au apărut informații că printre cei ținuți cu forța s-au regăsit magistrați și angajați ai Centrului Național Anticorupție. În cele din urmă, CNA a dezmințit informațiile.
„Inspecția procurorilor nu a constatat prezența unor angajați ai Procuraturii în localul supus verificărilor privind respectarea restricțiilor impuse de pandemie”, se arată într-un comunicat al PG.
Verificările au fost efectuate în contextul în care, anterior, s-a vehiculat că mai mulți angajați ai PG ar fi participat la un eveniment de sărbătorire a Zilei profesionale a angajaților Procuraturii, desfășurat în incinta unui local din capitală, contrar măsurilor impuse de către Comisia Națională Excepțională pentru Sănătate Publică, privind restricțiile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.
„În procesul de examinare au fost supuse verificărilor lista persoanelor care s-au aflat în incinta localului vizat, ridicate din cadrul dosarului penal, pornit pe faptul privațiunii ilegale de libertate (art.166 din Codul penal), aflat în gestiunea Procuraturii mun. Chișinău, sediul Ciocana, precum și au fost ridicate și verificate listele și informațiile deținute de Inspectoratul General al Poliției”, spun procurorii.
Potrivit lor, listele enunțate supra, au fost verificate de Inspecția procurorilor, prin contrapunerea informației din conținutul acestora cu datele referitoare la personalul instituției deținut de Secția resurse umane a PG.
Amintim că PG a anunțat că s-a autosesizat cu privire la acest caz la 31 ianuarie 2022. În aceeași zi, în cadrul unei conferințe de presă, șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, a fost întrebat dacă în incinta localului se aflau procurori, judecători și ofițeri ai CNA. Acesta nu a oferit un răspuns concret, dar a menționat că în acest caz toți sunt egali în fața legii și toate persoanele vinovate vor fi sancționate.
Vezi și aceste știri

PG verifică dacă printre cele 100 de persoane sechestrate într-un local în capitală se numără și procurori

S-au aflat angajații CNA printre persoanele sechestrate într-un local din capitală? Răspunsul instituției
