Numărul cazurilor noi de COVID-19 depistate în R. Moldova, după efectuarea a peste 13 mii de teste

Numărul cazurilor noi de COVID-19 depistate în R. Moldova, după efectuarea a peste 13 mii de teste

Încă 3 927 de moldoveni s-au infectat cu noul coronavirus, dintre care, 1 096 sunt din regiunea transnistreană. Din numărul total de cazuri, 24 sunt de import. Bilanțul celor care au trecut prin boală a ajuns la 464 234. 

Cele aproximativ patru mii de cazuri au fost depistate, după efectuarea a 13 908 teste. Din totalul cazurilor, 237 sunt în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba despre 52 de medici, 104 de asistenți medicali și 81 de membri ai personalului auxiliar.

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 3 096 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care, 187 sunt în stare extrem de gravă și 27 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

Din fericire, alte 4 784 de persoane au fost vindecate. În total, 402 597 de cetățeni au fost tratați de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate se află 26 066 de persoane, iar 24 639 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Din nefericire, 21 de persoane au pierdut lupta cu boala. Dintre car, două sunt din stânga Nistrului. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dosarul certificatelor de vaccinare anti-COVID false | Șase noi bănuiți de corupție și percheziții la Centrul de Sănătate Stăuceni

Dosarul certificatelor de vaccinare anti-COVID false | Șase noi bănuiți de corupție și percheziții la Centrul de Sănătate Stăuceni

Peste cinci mii de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Alte 16 persoane au decedat

Peste cinci mii de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Alte 16 persoane au decedat

Cercetători din diferite ţări cer autorităților chineze o anchetă reală privind originile COVID-19

Cercetători din diferite ţări cer autorităților chineze o anchetă reală privind originile COVID-19

Advertoriale
Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
  • 4
    Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.