Medicul obstetrician-ginecolog Vadim Scarlat, care a fost sancționat cu amendă în 2019 de Judecătoria Chișinău pentru că ar fi încercat să mituiască un magistrat într-un dosar ce vizează decesul unui nou-născut, a fost condamnat de prima instanță pentru malpraxis, notează Procuratura Generală. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la 31 ianuarie curent.
Medicul Vadim Scarlat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, care au cauzat decesul unui nou-născut, potrivit procurorilor. Sentința pronunțată prevede închisoare pe un termen de opt luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.
Însă, în conformitate cu prevederile art.90 din Codul penal, executarea pedepsei cu închisoarea aplicată lui Scarlat, a fost suspendată, pe un termen de probațiune de un an.
„Medicul este învinuit că în august 2015, fiind de gardă în cadrul unei instituții medico-sanitare publice din cadrul municipiului Chișinău, ar fi neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale la primirea nașterii, manifestate prin examinarea superficială și insuficientă a femeii ce urma să nască și n-ar fi stabilit din timp și prompt diagnosticul existent, prescriindu-i asistență medicală necorespunzătoare patologiilor existente, fapt ce s-a soldat cu decesul nou-născutului”, notează procurorii.
AGORA precizează că pe 23 octombrie 2018, 10 persoane au fost reținute într-un dosar de corupție. Este vorba de cinci judecători, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un inculpat pe un dosar și medicul Vadim Scarlat. La 21 noiembrie, Judecătoria Buiucani a prelungit mandatul de arest în izolatorul penitenciarului 13 pentru încă 25 de zile.
Vadim Scarlat a fost învinuit că ar fi dat mită de 2.000 de euro unui magistrat pentru emiterea unei decizii favorabile într-un dosar în care era cercetat pentru neglijență, ceea ce ar fi condus la moartea unui nou-născut. În 2019, în acest dosar, Judecătoria Chișinău i-a aplicat o amendă în mărime de 2 300 de unități convenționale, echivalentul a 115 mii de lei.
Vezi și aceste știri

Doctorul Vadim Scarlat, amendat prin decizie de judecată cu 115.000 de lei în dosarul mituirii magistraților

Detalii de la Procuratură pe cazul medicului Scarlat: „Învinuitul și-a recunoscut vina”

Medicul Vadim Scarlat își reia activitatea? Procuratura: Urmărirea penală se apropie de finalizare

FOTO. Mai mulți părinți au protestat cu picii în brațe. Au cerut eliberarea medicului Vadim Scarlat

Ministerul Finanțelor, la un an de activitate: Finanțările partenerilor externi, un nou Cod Vamal și gestionare crizei refugiaților, pe lista realizărilor
